Den Skyldige, portretul unui polițist excedat

Filmul danez Den Skyldige – The Guilty, 2018, reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului suedez Gustav Möller; un exercițiu incredibil de controlat, asupra modului în care necesitatea dezvoltă inventivitatea unui om.
Cu un buget de doar jumătate de milion de coroane daneze, și locații limitate la câteva sute de metri pătrați, Möller și-a împins la maxim setul mărginit de instrumente.
Însă, regizorul s-a demonstrat suficient de inteligent, știind că instrumentul cel mai bun de care dispune este imaginația publicului – un atu pe care îl exploatează cu un control magistral, în favoarea meșteșugului său.
Filmul, cu o durată de 85 de minute, este un thriller minimalist, deosebit de tensionat – încărcat de accente dramatice -, cu un scenariu ce ține spectatorul cu sufletul la gură, fixat pe marginea scaunului din sala de cinema, agățat de fiecare cuvânt care ar putea dezvălui mai multe informații despre circumstanțele îngrijorătoare, desfășurate pe ecran, chiar în fața ochilor lui.
Amplasată în capitala Danemarcei, povestea, cu un scenariu de Gustav Möller și Emil Nygaard Albertsen, ni-l prezintă pe Asger Holm, rol interpretat de Jakob Cedergren, lucrând într-un centru de preluare a apelurilor pentru serviciile de urgență. Ofițer de poliție aflat în misiune temporară, așteptând să fie anchetat – într-un schimb de focuri cu arma, un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața -, Asger răspunde la apeluri în cadrul dispeceratului, cu o atitudine de indiferență, alimentată de banalitatea lor. Prima discuție pe care o auzim implică o supradoză de droguri. Asger îi ține o prelegere apelantului, cu o mare plăcere de a-l judeca:
„E vina ta, nu-i așa?”, îi spune, înainte de a-i închide.
La un alt apel, un bărbat raportează că a fost jefuit de o femeie, care i-ar fi furat laptop-ul, în timp ce erau în mașina lui. Asger află că bărbatul sună din Districtul Roșu și, după ce intuiește rapid că autoarea jafului ar fi o prostituată, decide să trimită acolo un echipaj de poliție. Ofițerul nu își face doar datoria, ci, își folosește experiența pentru a moraliza fiecare situație, în conformitate, însă, cu propriul „set de legi”.
Asger trebuie doar să treacă peste această ultimă noapte, dimineața urmând să aibă loc audierea care ar fi determinat dacă poate reveni la serviciul activ. Deducem din conversațiile sale telefonice că a aranjat în așa fel lucrurile, încât audierea să meargă bine. Între timp, răspunde la apeluri, evită presa și se trezește cu privirea pierdută, deasupra unui pahar în care se dizolvă o aspirină efervescentă – un clișeu frecvent întâlnit în cazul polițiștilor cu probleme, protagoniști ai filmelor de acțiune.
La un moment dat, ofițerul primește un apel de la Iben (vocea actriței Jessica Dinnage), o femeie ce sună de pe un telefon mobil, susținând că se află într-o dubă și că fusese răpită de fostul soț.
Publicul poate auzi în căștile lui Asger plânsul înăbușit al femeii, sunetele de pe drum și pe fostul ei soț, Michael, murmurând în fundal (vocea actorului Johan Gotthardt Olsen).
Lui Iben îi este teamă să vorbească prea mult sau să dea detalii, deoarece răpitorul crede că femeia discută cu fiica sa, Mathilde, în vârstă de 6 ani, astfel, Asger și Iben elaborează un cod propriu pentru a putea comunica.
Investit brusc să rezolve o situație cu miză mare, și promițându-i că o va ajuta, ofițerul navighează în baza de date a computerului, trimițând asistență și emițând ordine pe care nu este autorizat să le dea. Fiindcă interpretează o situație neînțeleasă pe deplin, una despre care doar crede că o pricepe.
Orice detaliu suplimentar, legat de cazul principal de care se ocupă Asger, ar constitui un spoiler.
Dacă această configurație de bază pare familiară, probabil, vă gândiți la filmul The Call – Apel de urgență, 2013, cu un fir narativ structurat, relativ similar, având-o pe Halle Berry în rolul unui operator 911, ce ajută la depistarea victimei unei răpiri. Den Skyldige, însă, se diferențiază de The Call, prin devotamentul regizorului față de un spațiu limitat.
Chiar dacă toate problemele din Copenhaga și împrejurimile sale par să i se filtreze prin căști, Asger este, totuși, izolat într-o lume creată de el însuși – un cadru care îi amplifică greșelile.
Și nu numai că Möller evită să introducă orice plan de legătură cu alte întâmplări din povestea pe care ne-o prezintă, dar, refuză să ne dea amănunte despre ce se petrece în mintea ofițerului.
Alte filme similare, ce imaginează persoane într-un call center, confruntându-se cu un apel de urgență și cu o situație deosebit de nefericită: The Taking of Pelham One Two Three – Pirații din metrou, 1974, sau remake-ul său din 2009, The Taking of Pelham 1 2 3 – S-a furat un tren 1 2 3 -, implică, deseori, o secvență în care e inevitabil ca angajatul să-și părăsească biroul, pentru a soluționa situația. Sau, regizorul folosește fragmente și flashback-uri pentru a sparge monotonia vizuală.
Defunctul Larry Cohen a creat două astfel de scenarii, care descriu apeluri telefonice disperate și, totodată, revelatoare: Phone Booth – Cabina telefonică, 2002, apoi, Cellular – Celularul, 2004, devenite thrillere, unul psihologic, celălalt polițist, la fel de tensionate precum pelicula daneză în speță.
Den Skyldige, însă, realizează întregul potențial al conceptului de spațiu minimalist, precum un angajament în care nu se fac niciun fel de compromisuri. Iar, cum regizorul Gustav Möller a înțeles că cele mai incitante lucruri care se petrec în film au fost surprinse, cu brio, pe chipul lui Cedergren, păstrează camera asupra sa.
Din punct de vedere vizual, directorul de imagine Jasper Spanning evită montajul sclipitor, dar și mișcarea neregulată a obiectivului, două lucruri pe care producțiile de la Hollywood trebuie să le folosească pentru a condimenta domeniul de aplicare al materialului cinematografic, altminteri, limitat. O mare parte din peliculă este filmată în cadre medii și prim-planuri ale feței lui Asger, cu o focalizare superficială.
Astfel, îl putem vedea pe protagonist cum reacționează la vocile de la celălalt capăt al firului: minute bune, stă nemișcat, doar ascultând vocea apelantului, având grijă să nu facă vreun zgomot, pentru a-l auzi până la ultimul cuvânt, pentru a afla fiecare detaliu ce devine, treptat, tot mai îngrozitor, tot mai șocant.
O parte din călătoria lui Asger, atent construită, implică anumite relații cu privire la presupunerile sale despre oamenii cu care vorbește, la rolul și la propriile responsabilități ca ofițer de poliție. Dacă există o lecție de morală în acest film, ea este despre polițiștii deciși să facă dreptate, înainte de a dispune de toate datele unei situații.
Intriga privid răpirea din Den Skyldige cu greu se poate considera a fi interesul principal al filmului; mai curând, acesta este un mijloc prin care Möller își explorează personajul principal. Scenariul ne oferă esențe din variate informații despre Asger, astfel încât, pe parcursul celor 85 de minute ale acțiunii derulate cu iuțeală, nu apare nici sentimentul unei caracterizări superficiale, nici cel al unei dezvoltări forțate a personajului principal.
Fiecare interacțiune, fiecare apel telefonic ne ajută să pătrundem, din ce în ce mai adânc, în caracterul lui Asger, relevându-ne, în mod gradual, detalii despre viața și comportamentul său din trecut.
Dacă nu ar exista firul răpirii, cea mai apropiată comparație cu această peliculă ar fi drama britanică Locke, 2013, care îl prezintă pe Tom Hardy – într-o performanță solo -, în rolul unui om de afaceri, conducând de la Birmingham la Londra, în timp ce viața lui se prăbușește din cauza unei serii de apeluri telefonice personale disperate și a unora legate de afaceri. Iar dacă ar fi să ne gândim la vreun artificiu necesar filmului, acela ar descrie situația în care apelul legat de răpire îi permite lui Asger să se lupte cu propriile probleme de responsabilitate și regret, într-o manieră cât se poate de livrescă. Din acest punct de vedere, filmul poate fi ușor comparat cu o piesă de teatru reușită.
Möller și echipa sa de sunet au folosit o distribuție mică de actori vocali, un design auditiv clar, cu efect uimitor de bun, elementele care redau sunetul fiind suficient de puternice; într-o asemenea manieră, încât, abordarea vizuală minimalistă a peliculei să nu perturbe, ci, să sporească toate celelalte efecte.
În ciuda faptului că acțiunea se desfășoară în interiorul a câtorva încăperi monotone, încărcate cu monitoare și colegi de muncă zăriți doar în fundal – deoarece camera nu se centrează pe ei -, filmul reușește, cumva, să devină neobișnuit de captivant.
Möller permite publicului să se imagineze, concomitent, în rolul unui detectiv – care asamblează un puzzle complex -, al unui psiholog – care lucrează pentru poliție și care diagnostichează conștiința lui Asger -, și în acela de martor neajutorat, căruia i se relatează niște crime, prin intermediul unui apel imposibil de localizat. Filmul pare să ne contopească cu personajul Asger, ascultând fascinați, dar îngroziți de ce auzim, și trăind evenimentele prin el.
Captivant este modul în care Den Skyldige reușește să situeze, pe deplin, audiența în perspectiva lui Asger, încât, fie prin puterea sunetului, fie prin utilizarea subtilă a imaginilor stabile, răsturnările de situație și întorsăturile intrigii ne zguduie la fel de mult ca și pe el. Imaginația protagonistului, dar și a noastră, face toată treaba, conturând pentru Asger cea mai mare problemă: că își toarnă propriul film despre ce se petrece, în realitate, cu Iben.
Pelicula s-a bucurat de succes pe plan național, palmaresul său incluzând:
-7 premii Robert* (8 nominalizări primite), la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol secundar, Cel mai bun scenariu original;
-2 premii Bodil, dintre care unul acordat lui Jacob Cedergren, la categoria Cel mai bun actor în rol principal, și o altă nominalizare, la Premiile Asociației Daneze a criticilor de film.
În afara granițelor țării, Den Skyldige a câștigat premii la Festivalurile de film de la Bruxelles, Camerimage, Cinéfest Sudbury, Macao, Jameson CineFest Miskolc, Montclair, Philadelphia, Rotterdam, Seattle, Stony Brook, Sundance, Thessaloniki, Torino, Valladolid, Washington DC și Zurich.
În cadrul TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania, pelicula a fost nominalizată la Trofeul Transilvania – care se acordă celui mai bun film.
Ca urmare a succesului internațional, în anul 2021, Antoine Fuqua a produs și regizat un remake al peliculei, The Guilty, avându-l pe Jake Gyllenhaal în rolul polițistului Joe Baylor, un echivalent american al personajului Asger Holm.

* Premiile Academiei de Film Daneze, un echivalent, pe plan național, al premiilor Oscar

sursa foto: IMDb