Efter brylluppet, reacții scandinave în fața fragilității vieții

Filmul Efter brylluppet – After the Wedding, 2006, cu o durată de 125 de minute, este o dramă impresionantă, credibilă și profundă, care ilustrează spectatorilor ideea că nu putem controla totul, cu atât mai puțin moartea. Că între momentul nașterii și cel al sfârșitului inevitabil, impredictibil, stau existența și asumarea responsabilității nu doar pentru propria viață, ci și față de cei pe care îi iubim. De cei care au nevoie de sprijinul și de prezența noastră.
După peliculele Elsker dig for evigt – Open Hearts, 2002 și Brødre – Brothers, 2004, filmul Efter brylluppet – After the Wedding este cea de-a treia colaborare consecutivă – clar simbiotică – a regizoarei, scenaristei și producătoarei Susanne Bier, cu scenaristul Anders Thomas Jensen (un favorit al Dogmei 95 (1), care scrisese scenariile pentru filmele Mifunes sidste sang – Mifune, 1999 și The King Is Alive – Regele trăiește, 2000, și care concepuse personajele pentru cel mai recent film din 2006 al companiei Zentropa Entertainments (2): Red Road – Drumul adevărului).
Nu există nimic la fel de devastator ca tragedia tratată cu o reținere precisă și calculată, specifică scandinavilor.
Regizoarea Susanne Bier s-a instalat rapid în anii 2000, în calitate de maestru în domeniu, cu această trilogie. Trei filme puternic încărcate emoțional, legate de un motiv recurent: modul brusc și, totodată, aleatoriu, cu care calamitatea poate intra în viețile oamenilor, modificându-le pentru totdeauna, fără să le distrugă neapărat.
În peliculele Open Hearts – Iubire pentru eternitate, 2002, și Brothers – Nu râvni la soția fratelui, 2004, calamitatea lovește direct și foarte devreme (un paralizant accident auto, în prima, pierderea unui soț în Afganistan, în cea din urmă).
În filmul After the Wedding – După nuntă, tragedia nu este atât de brutală, de evidentă, cel puțin, nu inițial. Se dezvăluie, în valuri minuscule, adesea mistificatoare, prin nuanțe reci și parcă prin mișcări tremurânde ale camerei de filmat, care sugerează curenții subacvatici opriți, dar impactul nu este mai puțin intens.
Secvența de deschidere a filmului ni-l prezintă pe Jacob (interpretat de Mads Mikkelsen, care a jucat și în pelicula Open Hearts, 2002), un „bun samaritean danez”, care a renunțat la alinarea suferințelor prin modul neplăcut, chiar inacceptabil, specific Occidentului (alcool în exces, droguri), pentru o viață ca lucrător umanitar în India, administrând un orfelinat cu o extrem de mare nevoie de finanțare.
Un magnat misterios, Jorgen, (rol interpretat de Rolf Lassgård), pare dornic să ajute, dar într-o manieră ce lasă loc nedumeririlor, punând o condiție neobișnuită: Jacob trebuie să călătorească în Danemarca, pentru a se întâlni față în față cu el. Din motive care rămân neclare în acest moment al desfășurării acțiunii, Jacob nu pare deosebit de dispus să se întoarcă în țara natală, dar mogulul este foarte insistent. Până în acest punct, premisa filmului are toate capcanele unei drame sociale standard. Totuși, destul de curând, îl vedem pe Jacob în Copenhaga, întâlnindu-se cu exuberantul, dar impenetrabilul Jorgen, acceptând și invitația întâmplătoare de a participa la nunta fiicei magnatului, ce urma să aibă loc la sfârșit de săptămână.
Din acest moment, filmul se îndreaptă într-o direcție cu totul diferită.
Invitația la nuntă, aparent întâmplătoare, începe să se simtă plină de intenții suspecte, când Jacob realizează că soția lui Jorgen, Helen (interpretată de Sidse Babett Knudsen) este vechea lui iubită, niciodată pe deplin uitată, și că mireasa, Anna (interpretată de Stine Fischer Christensen), nu este, de fapt, descendenta biologică a lui Jorgen.
După primele 30 de minute ale filmului, în care nimic nu părea să se fi petrecut, se observă că, de fapt, călătoria de afaceri, care trebuia să producă o ciocnire de valori și un cec important pentru Jacob, se direcționează brusc în teritoriul familiar al unei, mai curând, telenovele cu revelații tulburătoare, cu dezastre la nuntă și cu infernale jocuri ale minții. Dar încă o dată, scenariștii Bier și Jensen ne îndreaptă într-o direcție neașteptată, ce ne provoacă gândirea după cum puternicul Jorgen – aparent neobosit de melodrama înconjurătoare, care, încă puțin și dă în clocot – îi face lui Jacob o ofertă surprinzător de generoasă. Este genul de ofertă pe care Jacob, oricât de umanist și idealist poate fi, o întâmpină, inițial, cu cea mai mare neîncredere, bănuind tot ceea ce e mai rău posibil.
A divulga mai mult, ar fi doar un spoiler. În orice caz, câteva așteptări vor fi amestecate până la limita confuziei: fațete protective dezvelite, chiar îndepărtate complet, și izbucniri emoționale stăpânite de impecabilul cvartet de actori ales de Bier. Totul, înainte ca această reflecție asupra slăbiciunii umane, a mortalității și a legăturilor care le unesc, să ajungă la deznodământul puternic subevaluat.
Tema aparențelor înșelătoare este una clasică, una care poate deveni prea ușor doar un simplu truc. Acest lucru nu se petrece, însă, în filmul regizat de Susanne Bier.
În multe moduri, pelicula Efter brylluppet aproape inversează această temă, punând sub semnul întrebării însăși înșelăciunea aparențelor și cunoscutul obicei dobândit, pe care noi, ca și Jacob, tindem să-l avem: acela de a căuta urme de rele intenții, în fiecare ungher al unei situații pe care o apreciem ca fiind încărcată de binevoitoare planuri.
Bier folosește clișeele nu doar pentru a le răsturna – asta ar fi prea facil – ci pentru a ne forța să provocăm acele judecăți pripite și presupuneri prost concepute, pe care le folosim deseori, pentru a măsura lumea din jurul nostru.
Regizoarea ne confruntă cu binele și nobilul, când noi suntem prea ocupați să căutăm dovezi ale trădării, atât de convinși că drumul spre Iad este pavat cu așa de bune intenții, încât aproape am uitat că și drumul spre Rai este construit la fel.
Filmul are un impresionant palmares de premii și nominalizări pe plan național:
-premiul Robert, acordat actriței Stine Fischer Christensen pentru categoria “cea mai bună actriță într-un rol secundar”, dar și alte zece nominalizări la premiile Academiei de Film Daneze,
-premiul Bodil, acordat aceleiași actrițe, și alte trei nominalizări la premiile Asociației Daneze a criticilor de film,
-premiul Zulu (3), acordat actriței Sidse Babett Knudsen pentru categoria “cea mai bună actriță într-un rol principal”.
În afara granițelor țării, Efter brylluppet a câștigat premii la festivalurile de film de la Cinéfest Sudbury, Festróia, Palm Springs, Rouen Nordic, și a obținut o nominalizare la categoria “cel mai bun film străin”, în cadrul galei de decernare a premiilor Oscar din anul 2007.

Note:

1– Dogme 95 a fost o mișcare în cinematografie, demarată în anul 1995 de regizorii danezi Lars von Trier și Thomas Vinterberg, care a dus la crearea Manifestului Dogme 95 și a Kyskhedsløfter (Vows of Chastity). Acestea cuprindeau regulile pentru a crea filme bazate pe valorile tradiționale ale narațiunii, actoriei și temei, excluzând folosirea efectelor speciale elaborate sau a tehnologiei în exces. Se presupune că a fost creată ca o încercare a regizorilor de a-și lua puterea creativă înapoi, prin opoziție cu cerințele marilor studiouri de film. Celor doi regizori li s-au alăturat, ulterior, colegii danezi Kristian Levring și Søren Kragh – Jacobsen, formând colectivul Dogme 95.
2– Zentropa sau Zentropa Entertainments este o companie de film daneză, fondată în anul 1992 de regizorul Lars von Trier și producătorul Peter Aalbæk Jensen. Zentropa este denumită după compania de trenuri Zentropa, din filmul Europa, 1991, care a reprezentat începutul colaborării dintre von Trier și Jensen. Zentropa a produs peste 70 de filme de lung metraj și a devenit cea mai mare companie de producție de film din Scandinavia. Este, de asemenea, cea care a construit complexul de studiouri Filmbyen (Film City), însă e cunoscută mai ales pentru mișcarea Dogme 95.
3– Premiile Zulu sunt premiile postului danez de televiziune TV 2 Zulu.

sursa foto: IMDb