Pământuri Mitice, ediția a 8-a (I)

În weekend-ul 24-26 septembrie, la EuropaNova s-a desfășurat cea de-a opta ediție a deja bine cunoscutului festival cultural-artistic Pământuri Mitice, un eveniment organizat cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei și cu susținerea partenerilor RomBel și Asociația Femeilor Românce din Belgia.

„EuropaNova este o asociație de cultură și educație, care a luat naștere pe 20 decembrie 2010, ne spune doamna vicepreședintă, prof. Mirela Niță Sandu, 3 ani mai târziu, materializându-se și ideea festivalului. Primele sale ediții au cuprins mai multe colaborări, cea din 2013 fiind organizată împreună cu Grecia, Republica Moldova și Bulgaria, iar în 2014, ni s-a alăturat Croația. S-a pornit cu o serie de evenimente, de la parada costumelor populare, la conferințe în Parlamentul European (pe 26 decembrie serbându-se Ziua Limbilor Europei), întrerupte anul trecut, din cauza pandemiei, când toate activitățile cultural-artistice au fost interzise, iar anul acesta, din același motiv, am rămas doar la colaborarea româno-belgiană. Titlul festivalului simbolizează noțiunea de identitate a fiecăruia dintre noi, o identitate care ne însoțește peste tot în lume, oriunde ne-am duce.”

Seara de vineri a deschis evenimentul cu vernisajul pictoriței belgiene Sabine ART ÉMOTION, intitulat La nature dans tous mes états, și cu lansarea de carte a scriitoarei Laura Damian: Patru cărți, patru destine.
Înaintea discuțiilor cu cei doi invitați, gazda festivalului a dat cuvântul Excelenței Sale doamna Andreea Păstârnac, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Belgiei, care a subliniat atât importanța în sine a organizării acestui tip de evenimente, cât și dorința pasionaților de artă, încondeiată pe hârtie sau expusă pe pânză, de a se reuni față în față cu artiștii, pentru a-i asculta, pentru a discuta și pentru a-i cunoaște mai de-aproape:

„Titlul festivalului mă trimite cu gândul la origini. Nu doar la cele ale poporului român, ci și la cele ale umanității, în general. După lunga perioadă prin care am trecut cu toții, organizarea unor asemenea evenimente este un semn că, puțin câte puțin, încercăm să ne revenim și să ne retrăim viața așa cum o făceam înainte de pandemia Covid-19. Și mă bucur să descopăr că oamenii au o mare dorință să se reunească, să se cunoască, să converseze și să împărtășească păreri despre artă, despre cărți, despre lucruri frumoase.”

Seara s-a desfășurat apoi, într-o atmosferă caldă, în care Sabine a prezentat colecția expusă în sala principală de la EuropaNova, povestind despre pasiunea sa pentru desen, din perioada copilăriei, despre noua pasiune – pictura, născută cu zece ani în urmă, și despre obiceiul de a-și schița ideile în oricare moment al zilei, pe orice fel de material – de la o foaie de hârtie, la un simplu șervețel.

„Picturile mele expuse azi, aici, reprezintă natura, iar natura mă reprezintă pe mine, în diferite momente ale vieții. Îmi place să-mi petrec timpul în aer liber, cât mai mult cu putință, să respir, să adulmec miresmele naturii, să-i descopăr culorile, să-i simt prezența. Câteodată, folosesc în tablouri chiar mici elemente vii – frunze, flori, lemn, adunate de peste tot pe unde le găsesc… de multe ori, soțul meu, când mă vede cu brațele pline, îmi spune: „O, nu, Sabine, iar? Alte lucruri?”, însă nu pot renunța la niciunul dintre ele și, până la urmă, îmi acceptă alegerea.”
Al doilea moment al evenimentului a vizat lansarea celor patru titluri ale scriitoarei Laura Damian: Șoapte în Eter (vol.1), Paradisul Inimilor, Supermani pe Triciclete și Ro și Spiritul de la Mansardă.
Terminată prezentarea cărților sale, m-am apropiat și i-am pus întrebarea pe care Timpul Bruxelles hotărâse să o adreseze în special autorilor de carte care au scris și pentru platforma noastră: Laura Damian, Monica Tonea și Carmen Gogolan, toate trei, deși în zile diferite, invitate la festival.

-Pentru că suntem colegi, știu că nu-ți place să vorbești despre viața scriitorului, totuși, văzând că în seara asta a avut loc și lansarea a patru cărți care îți aparțin, îmi zici măcar ce înseamnă scrisul pentru tine?

-E adevărat, nu-mi prea place să vorbesc despre mine. Nici despre persoană, nici despre scriitor; nici în fața străinilor, nici când îmi reîntâlnesc amicii. Prefer, mai degrabă, să mă destăinui reflexiei oglinzii, sfidând imaginea care mă îmbrâncește să-mi scuip năduful dobândit după o zi greoaie sau care mă ajută să-mi exorcizez, cu două glumețe invective, vreun rid cocoțat ca un bărzoi văduvit, chiar deasupra sprâncenelor.
Cât privește lansarea de azi, o spun cu mare satisfacție: mi s-a întâmplat un miracol! Și ca număr de volume, și ca o certitudine… în sfârșit înfăptuită, fiindcă din februarie 2020, de la debutul editorial cu primul volum din seria Șoapte în Eter, am tot plănuit-o și replănuit-o. Pe hârtie, la telefon, cu sponsori, cu foști colegi de liceu, cu familia, cu prietenii… ca până la urmă, visele să mi se ducă pe apa sâmbetei, cârmuite de spaime, de viruși, de restricții, de măști și de sicrie etanșate, căci pandemia Covid-19 era în plină desfășurare!
Însă nu m-am dat bătută, și nu trecea zi să nu-mi repet că, în afara amneziei sau a morții, nicio entitate micro sau macroscopică ar fi reușit să-mi domolească tornada de idei și focul cu care personajele-mi urlau în minte să le scot cât mai degrabă la lumină. Așa au ajuns sub tipar încă trei volume: Paradisul Inimilor, Supermani pe Triciclete, apoi, romanul pentru adolescenți Ro și Spiritul de la Mansardă.
Întorcându-mă la întrebarea ta, îți mărturisesc că nu ești singurul curios să-i afle răspunsul, doar că până acum, de fiecare dată când îmi era adresată, ori schimbam subiectul, ori mă prefăceam că nu aș fi auzit-o. Nu din mândrie, nici de plictiseala repetării acelorași futile explicații, ci, pur și simplu, deși îl simțeam curgând odată cu sângele prin vene, nu reușeam să găsesc cuvântul care să exprime cât mai real ceea ce simt când scriu.
Hrană, apă, căldură, speranță, dragoste de viață, bucuria momentului, vise împlinite într-o zbatere de pleoape, satisfacția cu care genetica și-a amestecat ca la loterie invizibilele secvențe, extrăgându-mi-le apoi, pe cele norocoase, chiar rătăcirea durerii, a deșertăciunii și a fricii de moarte, pe toate le simt când îmi plăsmuiesc micile lumi imaginare.
Deci, cum să-mi aleg cuvântul?
Totuși, în seara asta, când după 18 luni de lungi așteptări, nu una, ci toate patru cărți aveau să fie lansate în mod oficial aici, la EuropaNova, în timp ce lecturam publicului fragmentul ales de Mirela, cuvântul mult căutat mi s-a desprins pe furiș din adâncul ființei și s-a așezat cuminte pe un scaun, între Sabine și doamna ambasadoare. Poate pentru că sufletele amândurora respirau blândețe, modestie, pozitivitate, habar n-am… însă, atentă și nu prea la frazele citite, îmi dădeam seama că se-ntâmpla ceva. Chiar atunci, pe neașteptate, la câțiva metri în fața mea!
Nici nu am realizat când am intonat ultima virgulă. Nici aplauzele nu le-am perceput în mod real. Fiindcă, rămasă la locul său, surâzând relaxată, reflexia minusculului „eu” și-a conturat manifestarea într-o fantasmă caldă, alburie. Atunci am înțeles că, în sfârșit, găsisem mult căutatul răspuns, pe care am să ți-l reproduc și ție: „Scrisul e doar o altă umbră a ființei mele!”

Sâmbătă, festivalul a continuat cu o seară literară românească, în cadrul căreia clubul de lectură de la EuropaNova a dezbătut tema: „Romain Gary – viața și operele”, apoi, cu o altă lansare de carte: Pasagerii, scrisă de Monica Tonea.
Dintre membrii pasionați de lectură și dezbateri cu tematică literară, colega mea a reușit să schimbe câteva cuvinte cu Eusebia Ionescu, încercând să afle când și cum decurg astfel de discuții:

-Clubul de lectură a fost format în timpul pandemiei, în aprilie 2020. La început, discuțiile se desfășurau online, o dată pe lună, și dezbăteam diferite teme și autori din literatura română sau universală, teme stabilite, de obicei, de la ședință la ședință. De ceva vreme, pentru că se mai întâmpla ca persoanelor care voiau să citească în limba română, să le ajungă mai târziu cărțile din România, ne-am gândit că ar fi mai bine să propunem titurile din timp, astfel, până în decembrie s-a stabilit lista cu autori. Printre cei rămași se află Hortensia Papadat Bengescu, Tatiana Niculescu și Olga Tokarczuk.
În această seară, am discutat despre Romain Gary. Nu despre un singur titlu, cum se întâmpla în general, ci despre viață și operă, fiindcă mulți dintre noi și-au început lectura cu o carte și, plăcându-ne cum scrie autorul, am ajuns să vrem să citim încă una și încă una… ”
Următorul eveniment din program a fost lansarea romanului Pasagerii, scris de Monica Tonea. Monica a fost unul dintre editorii primei echipe a Timpului Bruxelles, unde a publicat o serie de interesante articole, de la recenzii de carte, la texte literare.

Adresată aceeași întrebare – „Ce înseamnă scrisul pentru tine?”, Monica a răspuns:

„Scrisul pentru mine este forma optimă de exprimare. Eu și scrisul formăm o entitate, nu mă pot separa de el, așa cum nici scrisul nu se poate separa de mine. Mi-am dat seama de lucrul ăsta în cele mai banale ipostaze: când stau și contemplez natura de la fereastră, când citesc, când dorm, când străbat pământul în lung și-n lat, eu scriu, de fapt. Chiar dacă nu scot numaidecât o foaie de hârtie și un pix, să notez ceea ce observ sau simt, eu scriu.
Înregistrez în memorie locurile, oamenii, situațiile, ca să le redau mai târziu în scris.
Am mai spus-o și altădată: scrisul îmi îndeplinește o nevoie aproape fiziologică. Așa cum mă hidratez, mă hrănesc și mă odihnesc, tot așa scriu. Recunosc, am încercat câteodată, în momente de cumpănă, să mă dezbar de el, să-l consider o toană. Să-l reneg, fiindcă nu-mi aduce întotdeauna alinare.
De multe ori scrisul stoarce, iar rezultatul lui aduce agonie, în loc de alinare. Cu toatea astea, n-am reușit să mi-l scot din sânge. N-ai cum să-ți amputezi fără consecințe un membru, de pildă.
Scrisul este organic pentru mine. Cum să-l îndepărtez? Sunt clipe când scrisul îmi consumă orice energie. Mă consumă ca o flamă. Ce e uimitor e că, la urmă, renasc. Nu știu cu ce forță revin asupra lui sau care-i e efectul asupra oamenilor, dar știu cu certitudine ce efect are asupra mea: mă ajută să înțeleg mai bine mersul lumii.
Scrisul este conștiința mea, recurg la el când totul e lipsit de logică. Dă sens lucrurilor, oferă structură ideilor și clarifică emoțiile care mă animă.”
(va urma)

sursă foto: arhiva Timpul Bruxelles