flașneta babel – o atmosferă cuminte de Midsommar

flașneta babel – o atmosferă cuminte de Midsommar, cu morală. Cu o morală care se reinventează cu fiecare (nouă) citire. Da, pentru că e o carte care se recitește. Și nu ține de o categorie de cititori „profisioniști”, de pasionați, de isterici din ale poeziei și ei, cum poate că ați spune; oricare cititor care odată ce va citi acest volum, în volum îl va vrea recitit. 

Lumea muzicală și atât diferită a flașnetei babel e o lume a absurdului atoateprimitor și atoțicuprinzătoare; unde fiecare din noi își are locușorul și șansa la însuflețire. 

flașneta babel e o mamă hrănitoare, odată ce te alipești de ea – în însuflețire alipirea e mamă, iar faptele – tată – care te hrănește și împuternicește, amuză și scandalizează, dezgustă și șochează, te face să plângi, dacă vrei, te face să strigi, chiar de nu și chiar dacă foamea se împuținează – pofta rămâne biruitoare, cum tot Teodor Dună o spune. 

Sunt fascinat de mai mult timp de poezia lui Teodor Dună, dar fascinația mea se putea spulbera oarecum, se putea șterge când și când din motivul altor poeme ale altor poeți dragi mie; puteam să mă rostogolesc printre fructele angelic fagurezate a poeziei lui Emil Brumaru și să uit complet de kirilă, să nu-mi amintesc, de acolo, din dulapurile ‘năbușitoare și fantasmagorice ale amiezilor de nici o femeie foarte frumoasă urmată de-un tip cu un câine mort pe umăr, sau invers; aș fi putut duce femei tinere licornilor serali, gândind că va mânca-o și-atunci de ce să n-o/ Răpun și eu în iarbă, zglobiu și rococo?, iar kirilă, iar Dună, iar poezia lui Teodor Dună să rămână undeva departe, în trecut. Însă ruptă parcă dintr-un abur oniric comun.

Acum, cu flașneta babel citită a patra oară, de când Lena Chilari s-a încumetat să îmi aducă această carte, pot să recunosc  public și deschis dragostea mea pentru poezia unui autor contemporan cu mine. 

La fel ca în poemul „supt și mâncat” — un poem care (ca multe altele) mizează pe dialog cu cititorul, atunci când îți vorbește despre consumerism și te atrage în cursa de a crede sau a realiza, consumând, că știi ce consumi, de a realiza, consumând, ce faci de fapt, și că de fapt nu știi ce consumi și încotro mergi și înspre ce tinzi; să luăm jocul de-a ghici continuarea ( dată peste cap la final – de dragul expresiei? metaforei? de dragul…): 

am mâncat tigri și am fost carne și tigri.

am mâncat aur și am fost carne și aur.

am mâncat temple și am fost carne și temple. 

am mâncat sticlă și am fost carne și vitralii;

Teodor Dună propune de multe ori alte perspective din care să privim lucrurile. Un alt fel, propriu, de „a bate mingea în ceruri”, o altă variantă de „a doua jumătate” sau „jumătatea pereche”, sau în cazuri exacte, în situații propune chiar două puncte de vedere pentru una și aceeași situație (a se vedea poemele „un corp înfrânt” și „un individ aproape impecabil”), un alt fel de a muri, mult mai frumos – iar toate acestea pe cât de fantastice și hibride par, pe atât de minunate și (nu pot să n-o repet) însuflețitoare sunt: e minunat, e chiar minunat. 

Și pentru că recent am pomenit acest poem într-o emisiunea radio la invitația lui Ronin Terente, am să-l las aici, mulțumindu-vă pentru timp și îndemnându-vă să citiți întreg volumul de poezie: Teodor Dună, flașneta babel. Editura Nemira, 2022. 

alegerea armelor

e o plăcere.
e o plăcere să rabzi de sete
sub un tanc.
şenilele apasă,
soarele apasă,
păsărelele zboară,
tanchistul a plecat.

acum războiul doarme,
gloanţele se ung unele pe altele cu cremă de gălbenele.
îşi scot pulberea, se umplu cu frişcă și ciocolată.

vai de capul submarinelor atomice – se cred delfini,
fac salturi înalte, mai salvează
pe unul-altul de la înec, în rest, plutesc ca pensionarii
în techirghiol.

grenadele se aruncă singure în copaci, săracele,
îşi înfig cuiele în crengi, au ajuns să se creadă gutui.
se rumenesc la soare.
şi bietele aruncătoare de flăcări,
cum şi-au scos singure propanul şi au pus în loc confetti,
înveselind serbările şcolarilor.

e o plăcere.
eo plăcere să rabzi de sete sub un tanc
şi să te uiți la o fabrică de apă.
(muncitorii au fugit de mult,
dar apa e tot acolo.)
şenilele apasă,
soarele apasă,
păsărelele zboară.

generalii joacă baba-oarba
la marginea satelor. apoi se duc să-şi cumpere
suc şi bomboane. amiralii stau aplecați peste ligheane
şi răstoarnă vapoare de hârtie colorată.

e o plăcere.
bombele le-au căzut la inimă rachetelor.
s-au înțeles pentru o plimbare spre steaua vega.
aşa că bombele s-au urcat, chicotind cochet, pe rachete
şi duse au fost.

şi tancurile, vai de capul lor, se cred acum pui de elefanți.
se joacă prin băltoace. fug până și de câinii care le latră.
îşi folosesc tevile ca pe trompe. doar beau apă cu ele
și mai rup vreo frunză.

e o plăcere să rabzi de sete
sub un tanc adormit.
tanchistul s-a dus să culeagă păpădii.
pe câmpuri sunt şi colonei și sergenți și de toate.
şi-au făcut din arme lingurițe pentru magiun.
stau tolăniți pe-acolo
şi miros flori și se uită la fluturi și mai îngrijesc
câte-o lăcustă şchioapă.

m-aş duce și eu.
însă tancul e prea greu,
iar tanchistul a plecat de mult.