Raftul cu cărți gratuite din Germania (Öffentlicher Bücherschrank)

Criza socială, medicală și economică pe care pandemia celui de-al XXI-lea secol a provocat-o la nivel mondial, ne-a adus pe mulți dintre noi în ipostaza de a ne adresa întrebări cruciale: unde ne situăm la nivel personal și relațional, cum gestionăm efectele imediate ale pandemiei, cum ne drămuim resursele financiare, dar și ce vom face de acolo înainte.

Rafturile magazinelor alimentare s-au golit imediat. Hârtia igienică, dezinfectantele și drojdiile s-au epuizat rapid. Oamenii s-au trezit carantinați în propriile locuințe și au trebuit să își gestioneze cu înțelepciune timpul. În Germania, mereu deschise au rămas supermarketurile,farmaciile și …  rafturile cu cărți gratuite. Hârtia și accesul la instrumentele culturii oferite în mod gratuit nu au reprezentat un pericol pentru autoritățile germane, fapt pentru care drumul până la raftul cu cărți a constituit una dintre cele mai apreciate călătorii din vremea carantinei.

Istoria acestor biblioteci gratuite din spațiul german se poate urmări începând cu anul 1996, an în care Michael Ibsen, ispirat de conceptul de BookCrossing, a încropit prima bibliotecă gratuită de pe teritoriul Germaniei de astăzi. În districtul Johannesviertel din Darmstadt, Michael Ibsen (un nume cu răsunet literar dacă este să ne gândim la dramaturgul norvegian Henrik Ibsen) așează pe rafturile de lemn ale unei micuțe biblioteci, cărțile pe care le salvase din gunoi. O nouă viață era dată maculaturii. Cititorii puteau veni oricând și împrumuta o carte. Obligativitate de restituire sau schimb nu exista, astfel că nici măcar un soi de constrângere nu apăsa pe umerii cititorului. În mod oficial, șase ani mai târziu, avea să se deschidă și prima bibliotecă stradală din Germania, la Bonn. Doritorii puteau sa îi acceseze conținutul la orice oră din zi sau din noapte. Se puteau oferi, împrumuta sau pur si simplu lua acasă cărți.

Libertatea și accesul liber la raft a impus gestionarea acestor spații de către vreo instituție de cultură sau de către simplii iubitori de carte. Cărțile se amestecă și se dezordonează, pot chiar supraaglomera rafturile, sau pot pica în dizgrația cititorilor din lipsa de calitate a materialului literar expus. Volumele de călătorie sau integramele pot aglomera ușor bibliotecile stradale, căci oamenii par să se despartă ușor de aceste mici cărțulii. Promovarea a adus însă multe beneficii micuțelor biblioteci stradale, transformându-le în locuri de socializare culturală. Tehnologia și-a spus repede cuvântul, iar locațiile rafturilor se pot găsi la un click distanță pe internet. Câteva dintre acestea le puteți accesa aici: www.lesestunde.de; www.urban-life-eg.de; www.hannover.de – secțiunea Stadtteilkultur; www.awm-muenchen.de – secțiunea Verschenken/ Oefentlische Buecherschraenke ș.a.).

Numărul rafturilor cu cărți gratuite a crescut îmbucurător, iar acum Germania se poate lăuda cu cu peste 2.000 de astfel de spații oferite cititorilor. Cele mai multe dintre ele se află în landul Baden-Württemberg, acolo mi-a fost și mie dat să le descopăr. Konstanz, orașul de pe Bodensee cu puțin peste 80.000 de locuitori, are cinci biblioteci gratuite (doar trei dintre ele deschise non-stop), ceea ce aș crede că îl clasifică ușor în rândul comunităților iubitoare de carte și cultură.

În prima zi în care am descoperit aceste biblioteci, mărturisesc că eram cumva temătoare și sceptică, căci nu puteam întelege cum de aceste rafturi pline cu cărți sunt libere accesului public, sunt gratuite și, pe deasupra, nici nu necesită vreun fel de înregistrare. Am găsit un volum nou, înfoliat, din Istoria urâtului a lui Umberto Eco. Am luat-o imediat, deși nu cunoșteam limba germană într-atât de bine încât să pot citi cartea. Îi cunoșteam conținutul din varianta sa engleză și mi-am spus că ilustrațiile exemplifică ideea mai mult decât o fac cuvintele. M-am justificat în fața alegerii de teamă să nu fi făcut o greașeală și să nu fi trebuit să anunț pe undeva că am luat cartea. Am verificat cu temeinicie dacă nu există cumva vreun locușur destinat unei eventuale plăți. Cum nu era nimic de genul acesta mă puteam absolvi de vina pecuniară. Treptat am descoperit și celalte rafturi din oraș, am învățat că sunt libere și că fiecare cititor are deplină libertate în a lua și lăsa cărți. Mi-am îmbogățit lista de lecturi, mi-am dus și prietenii acolo și mi-am învătat fetița să aleagă și să ofere cărți.

Pe rafturile acestea am descoperit o varietate incomensurabilă de cărți: albume de artă italiene, dicționare de limba română, enciclopedii germane din sec. al XIX-lea, literatură de limbă franceză sau spaniolă, cărți pentru copii în cele mai diverse limbi (germană, engleză, spaniolă, franceză, portugheză, japoneză, rusă, sârbă, croată, maghiară etc.).

Donați o carte! Luați o carte! Încurajați cititul!