Îmi plac oamenii care…

Îmi plac oamenii asumaţi. Îmi plac oamenii responsabili. Îmi plac oamenii deschişi şi sinceri. Şi-mi plac oamenii care se ţin de cuvânt, iar dacă nu se ţin, că apar evenimente neprevăzute în viaţă, dau semn, anunţă, se justifică. Îmi plac oamenii care ştiu să respecte alţi oameni. Îmi plac oamenii care nu se cred dumnezei.

Îmi plac oamenii care păstrează în ei simplitatea aia de mai de mult. Îmi plac oamenii care ştiu să râdă, mai ales de ei înşişi. Îmi plac oamenii care, când trebuie să plângă, plâng. Îmi plac oamenii care, dacă e cazul, ţipă, strigă, se răsuflă, apoi merg mai departe fără ură şi fără ranchiună. Îmi plac oamenii care se ridică, după căzături şi lovituri, alegând să nu fie victime la nesfârşit.

Îmi plac oamenii care ştiu să iubească, tot din jur. Îmi plac oamenii care îţi spun în faţă că eşti prost, nu îţi vâră cuţite între omoplaţi. Îmi plac oamenii care ştiu să viseze. Îmi plac oamenii care mai au loc în sufletul lor şi pentru alţi oameni.

Îmi plac oamenii care ştiu şi pot să se joace. Îmi plac oamenii care-şi fac, când nu mai ştiu drumul, calea lor. Îmi plac oamenii care nu-şi varsă, la întâmplare, furia pe oameni nevinovaţi. Îmi plac oamenii drepţi, nu aceia care stau drepţi în faţa altora. Îmi plac oamenii care pot şi ştiu, fără regrete, să împartă dumicatul lor cu alţii. Îmi plac oamenii care mai au, deşi pe cale de dispariţie, conştiinţă. Îmi plac oamenii care nu uită, fir-ar, de unde au plecat. Îmi plac oamenii care, dacă le treci pragul, dau drumul la canea şi te pun la masă.

Îmi plac oamenii care au în casă ori în curte flori. Îmi plac oamenii care nu-şi lasă în urmă alţi oameni. Îmi plac oamenii care coc în vatra sufletului pâine caldă pentru alţi oameni. Îmi plac oamenii fără fiţe şi fără fasoane. Îmi plac oamenii care sunt în stare să dea din ei hălci întregi altora. Îmi plac oamenii care, printre atâtea probleme, mai citesc cărţi. Şi mai ascultă muzică. Îmi plac oamenii care, când e de jelit, jelesc şi când e de dansat, dansează.

Îmi plac oamenii cărora le plac verdele, şi roşul, şi albastrul. Îmi plac oamenii care ştiu să spună, ferm, nu, când ei cred că e nu. Îmi plac oamenii autentici, copiile nu! Îmi plac oamenii care ştiu că, peste ei, e doar Dumnezeu.

Habar n-am de ce îmi plac oamenii despre care am vorbit mai sus. Şi, prin urmare, nu-mi plac aroganţii. Nu-mi plac oamenii autosuficienţi, nici mincinoşii, nu-mi plac oamenii care vor să pară ce nu sunt. Nu-mi plac ipocriţii. Nu-mi plac oamenii care-ţi spun una în faţă şi zic altceva când nu eşti de faţă. Nu-mi plac parveniţii. Nu-mi plac oamenii care se folosesc de alţi oameni. Nu-mi plac oamenii obtuzi şi rigizi. Nu-mi plac oamenii care nu fac nimic în viaţă, dar dau altora indicaţii şi sfaturi. Nu-mi plac oamenii care au în ei doar gălăgie şi laudă de sine. Nu-mi plac oamenii care vor să-şi scoată castanele din foc cu mâna mea. Nu-mi plac oamenii agramaţi care se dau genii. Nu-mi plac oamenii care-şi reneagă rădăcinile sau crengile cu fructe. Nu-mi plac oamenii înţepeniţi în cutume. Nu-mi plac oamenii care, peste toate, mai sunt şi mârlani. Şi nu-mi plac oamenii fără niciun Dumnezeu. Nu-mi plac oamenii agresivi, nici măcar verbal. Nu-mi plac oamenii care se gudură şi care perie în permanenţă.

Nu-mi plac proştii, dar şi mai mult nu-mi plac ticăloşii. Şi nici de ce nu-mi plac astfel de oameni nu ştiu. Nădăjduiesc că citeşti rândurile astea şi tu, omule care pentru mine eşti la categoria nu-mi plac. Şi înţelegi de ce, cu obstinaţie, te evit, te ocolesc, trec, la figurat vorbind, pe partea cealaltă a străzii, nu te caut, nu te sun, nu vreau să am de-a face cu tine. Ăsta e singurul răspuns pe care, în mod decent şi diplomatic, pot să ţi-l dau.