Minunea cauzată de lipsa magiei

„În fiecare religie, în fiecare țară, în fiecare cultură, moartea înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi. Cu toții avem felul nostru de a ne onora morții, felul nostru de a jeli.” (filmul Grey’s anatomy, creator Shonda Rhimes) Și în loc de câteva rânduri inspiraționale despre spiritul Crăciunului, despre magia sărbătorilor, aș opri o clipă pentru a cugeta cu privire la finalul vieții. Pentru că anul ce a trecut nu a fost despre realizări, nu a fost despre fericire, nu a fost despre progres, nu a fost despre vieți împlinite și nici măcar despre viață, ci mai degrabă despre moarte. Acesta e cuvântul cheie pentru 2020: moarte.

„Poetul Octavio Paz a scris așa: mexicanul e obișnuit cu moartea. Glumește despre ea, o dezmiardă, doarme cu ea, o sărbătorește.” (filmul Grey’s anatomy, creator Shonda Rhimes) Mexicanul celebrează Ziua Morții, ce constituie echivalentul Halloweenului. Și asta îl face să se obișnuiască cu conceptul morții pe de o parte. Pe de alta, oamenii din toate culturile sunt mereu surprinși de ea, mai ales atunci când îi lovește pe cei apropiați.

Și ce ar fi de spus cu privire la anul care a trecut când tot ceea ce ne vine în minte e stingerea din viață a numeroși oameni, apropiați sau străini, când tot ceea ce reținem sunt constrângerile la care am fost supuși, când ne îndopăm cu ură față de politicieni, față de autorități, când ne scăldăm sufletul în victimizare. Ce a fost bun legat de anul care stă să se încheie? Există vreo parte plină a paharului? Putem vorbi de compasiune, de bucuria de a dărui cu ocazia sărbătorilor când pandemia ne-a răpit veniturile și optimismul și ne-a lăsat cu mâinile goale, incapabili de a mai dărui, fără a mai avea ce să oferim? Mai există magie când nu se întâmplă nici o minune care să facă să dispară boala, suferința, tristețea? Cu cine să sărbătorim când ni se interzice să stăm împreună cu ceilalți, când ni se recomandă să păstrăm distanța?

Privim stupefiați prin plexiglass la oameniii din jur, ne ingheață sufletele, ne coboară zâmbetul, ni se formează ridurile îngrijorării pe frunte. Suntem reci și goi asemenea copacilor în anotimpul friguros. Cuplurile ce tânjeau după timp împreună, sătule de prea mult timp laolaltă în casă ajung să se certe nonstop, divorțurile fiind la ordinea zilei. Copiii, cândva binecuvântări ce umpleau inima de bucurie, devin acum stresul lumii, dând bătăi de cap celor închiși într-un spațiu prea îngust timp de câteva luni. Munca, și așa motiv de depresie, devine din ce în ce mai dificilă, mai solicitantă, lipsa locului de muncă pe de altă parte cauzând și mai multă depresie în dreptul altora. Totul e gri asemenea cerului anglo-saxon și brăzdat de ploaie… și lacrimi. În loc de ninsoare, iarna asta avem capul nins, firele albe rezultate în urma stresului rămânând monument și pentru iernile ce vor veni.

„În fiecare zi oamenii se întreabă unii pe alții ce mai fac. Se întreabă formal sau chiar pentru că le pasă uneori. Oamenii de știință consideră că suntem programați biologic să empatizăm. Cred că este unul dintre motivele pentru care specia noastră a rezistat atât de mult timp. Avem instinctul înăscut să ne sprijinim unul pe celălalt. Poți să-ți porți singur de grijă doar până la un punct. Pentru că, hai să recunoaștem, unele probleme sunt mult prea dificile ca să le rezolvi de unul singur.” (filmul Grey’s anatomy, creator Shonda Rhimes) Și cum în topul listei de cuvinte cheie ale anului 2020 moartea e pe primul loc, imediat după ea își face loc singurătatea. Pentru unii, distanțarea s-a realizat în prea mare măsură, singurătatea lăsându-le răni adânci la nivelul psihicului. S-au sesizat prea multe afecțiuni psihice cauzate de lipsa afecțiunii, lipsa sufletelor dragi care să încălzească inimile triste.

La întrebarea ce mai faci, poate că Oedip ar răspunde că întrebarea este prea complexă, Socrate ar spune că nu știe, Descartes ar răspunde bine, gândesc, Vivaldi ar preciza că depinde de anotimp, Newton ar adăuga că întrebarea a picat la țanc, Marx ar spune că va fi mai bine mâine, Kant ar descrie întrebarea ca fiind critică, Einstein ar răspunde relativ, bine. ((1) Cancelarie virtuala – Posts | Facebook)

Dar cum rămâne cu tine omule simplu și totodată mult prea complicat? Tu ce faci? Cum mai ești? Nu cred că mai stăm să ne întrebăm unul pe altul ce mai faci în adevăratul sens al cuvântului. Și de ce am face-o? Dacă am învățat ceva anul acesta a fost faptul că muritorii, deși pretind că au nevoie de empatie, de ajutor, nu-l vor cu adevărat.

Deși cerșesc, pământenii nu știu ce să facă cu darurile pe care le primesc prea gratuit. Anul acesta am încercat să ajut un prieten care trecea printr-o perioadă dificilă și am sfârșit prin a tăia orice legătură cu el pentru că nu dorea să fie ajutat și mai mult decât atât prin cuvintele lui mi-a făcut rău. Și atunci de ce să mai vreau să mai ajut dacă nici măcar cel care are nevoie de ajutor nu dorește asta.

Acum câțiva ani aveam obiceiul să ascult pe cunoscuți, să încerc să-i ”consiliez”, să le ofer vorbe de duh, să fac pe-a salvatorul. Am sfârșit prin a încasa săgeți otrăvite de la un specimen pe care am vrut să-l ajut. Am încetat să mai fac pe salvatorul, am încetat să mă mai dau eroul care oferă sprijin celor căzuți. A venit timpul să mă gândesc la mine. Cu câteva luni în urmă cineva mi-a povestit despre un proiect în care s-a dorit ajutarea unei persoane. S-a dovedit cu timpul că persoana respectivă nu a prețuit darul și nu a știut să-l valorifice, iar unii din cei care dăruiseră o făcuseră pentru a controla situația omului în nevoie, pentru a manipula persoana respectivă să facă ce voiau ei. A dărui înseamnă să oferi ceva necondiționat. A primi, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă a păstra cu grijă darul.

Cadourile ar trebui să fie motiv de bucurie, nu de discordie. Dar am constat că nu mai știm să dăruim, nu mai știm să primim, nu mai știm să prețuim, trebuie să ni se traducă cum să reacționăm la ajutor. Am uitat principiile de bază, normele de bun simț, lucrurile normale de odinioară. Știm să lucrăm cu algoritmi complicați, să înventăm lucruri complexe, să folosim tehnologia, dar nu știm să avem bun simț. Ne lipsește licărirea din suflet. Probabil că am fost desensibilizați pe parcurs datorită prea prezentului rău din lume. În concluzie nu mai știu dacă să încurajez compasiunea sau să promovez distanțarea…

Partea plină a paharului pentru anul 2020? Aș spune că timpul s-a oprit în loc asemenea soarelui care se crede, de către credincioși, că s-a oprit în timpurile lui Iosua asupra Gabaonului și a văii Aialonului. „Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.” (Iosua 10, 13) Oarecum similar timpul s-a oprit și nu s-a grăbit să treacă în anul 2020. Poate că ni s-a dat șansa să petrecem mai mult timp cu partenerul pe care în mod normal nu avem timp să-l vedem. Poate că ni s-a dat șansa să observăm cum ne cresc copiii, în loc să-i vedem deja mari. Poate că ni s-a dat timp să-l petrecem cu cei apropiați și să-i prețuim mai mult. Poate că ni s-a oferit șansa să muncim mai mult, să începem proiecte de care în mod normal nu aveam timp. Poate că am avut ocazia să cântăm de la balcon în loc să stăm să ne plângem de milă.

Poate că ni s-a dat unica șansă din viață de a sta cu noi înșine, de a ne regăsi și de a reflecta cu privire la viață. Poate că am învățat să ne placă de noi, să nu ne mai ascundem în monitoare, ci pur și simplu să ne oprim și să petrecem timp de calitate. Poate că nu am avut timp și disponibilitate de a merge la o bibliotecă, la un muzeu, la un concert, la un eveniment cultural, la o lansare de carte, la o ședință, la o întâlnire de dezvoltare și anul acesta în online ni s-a oferit șansa culturalizării. Poate că ni s-a luat pentru a ni se da și în loc să ne scărpinăm cu un ciob și să blestemăm zilele anului acesta, am putea să vedem în spatele lor o șansă de a face lucrurile altfel, o ocazie de a ne opri și a gândi, lucru prea rar pentru generația de azi.

Poate că nu ai masa plină vacanța aceasta. Poate că nu ai prietenii lângă tine. Poate că nu ai un partener alături. Poate că nu te bucuri de drăgălășenia celor mici. Poate că nu mai ai job, nu mai ai venit, nu mai ai muzica ce să-ți aline sufletul. Poate că nu mai ai motive să speri, nu mai ai pentru ce să trăiești. Poate că ai pierdut pe cineva drag. Poate că anul acesta te-a forțat să te gândești prea mult la moarte și durere. Poate că nu mai știi încotro să o iei. Poate că ai de luat decizii importante. Nimic nu e sigur. Într-o secundă poți pierde tot. Nu există certitudini. Ai rămas doar  tu cu tine. Ai ocazia să-ți redescoperi identitatea, să te reinventezi, să te bucuri de momentele petrecute cu tine. Ai ocazia să decizi să te bazezi doar pe tine sau să decizi să riști să te bazezi pe oameni, dar sub o altă formă. Ai învățat să oferi, fără să mai pretinzi ceva în schimbi, să petreci timp cu ceilalți, dar să-ți iei în calcul că nu-i ai lângă tine pentru totdeauna. Te-ai obișnuit să trăiești cu masca pe față, dar ai decis să dai masca de pe suflet jos și să fii tu, cel autentic. Ai decis să nu mai trăiești în confuzie, ci să iei decizii radicale care să schimbe cursul istoriei tale. Ai șansa să scrii o nouă istorie. Scrie-o diferit! Trăiește altfel! Fii cine vrei tu să fii! Timpul s-a oprit ca tu să poți face ceea ce-ți dorești.

sursă foto: #secretlondon hashtag on Instagram • Photos and Videos