Mara OPRIȘ – Corpul e unealta vie a actorului

Am întâlnit-o la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște, juca în câteva spectacole, dar i-am văzut adevărata valoare în travesti-ul “Șui Ta” din spectacolul cu piesa “Omul bun din Seciuan” după Bertold Brecht, în regia lui Dumitru Acriș, care a avut premiera anul acesta.

Mara Opriș joacă excepțional, face în scenă o creație absolut glorioasă prin travesti-ul ei. Actrița își păstrează personajul la cel mai înalt nivel al expresivității și al transmiterii emoției. Corpul ei vorbește în scenă tot spectacolul, iar ea este o actriță cum rar am întâlnit în teatru. Indiferent că rostește text, sau se exprimă prin bunăvoința trupului, emite o vibrație unică, cu o forță greu de tradus în cuvinte. Captează ușor privirea spectatorului.

E încă tânără, ca să pot declara că ar fi rolul vieții ei, pentru că mai are multe de dat și de oferit în scenă, însă o spun cu mâna pe inimă, că ceea ce face ea este actorie de elită. De altfel, tot spectacolul creat de către regizorul Dumitru Acriș are o substanță aparte, e unic.

Mara Opriș a învățat tot, apoi i-a învățat pe alții despre profesia de actor. Experiența ei acumulată a pus-o în teza de doctorat despre corp: instrumentul actorului, în munca sa în scenă. A fost asistent universitar cincisprezece ani la aceeași universitate pe care a absolvit-o și ea la clasa Bács Miklós, Irina Wintze: Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Anca-Bucura Mara Opriș este actrița care arde în scenă, cu fiecare rol, dar cu o frumusețe aparte. S-a născut în 1981, este moldoveancă, se dedică cu trup și suflet meseriei, a avut numeroase participări în festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru, în țară şi străinătate. Este membru fondator al Academiei Itinerante „Andrei Şerban”.

A fost colaborator al: Teatrului de Stat Constanța, Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timişoara, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti, Teatrul de Artă Deva, Teatrul de Stat „Regina Maria”Oradea, Teatrul „Odeon” Bucureşti, Teatrul Experimental „LaMaMa” New York.

A fost colaborator al Teatrului Naţional de Televiziune pentru rolul din spectacolul „Scrisoare către un prieten și înapoi către țară – Manifest”, de Ruxandra Cesereanu, în regia lui Cornel Mihalache – spectacol care a primit în 2020 Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de Teatru de Televiziune. Producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR) –( https://www.uniter.ro/gala-premiilor-uniter-2020-editia-a-xxviii-a/)

Roluri la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște:

“Omul bun din Seciuan” după Bertold Brecht (2024);“Dulcea pasăre a tinereții” după Tennessee Williams , regia Alina Hiristea (2024);“Evita Tango”, regia MCRanin (2022);“Cocoșul negru” de Victor Eftimiu, regia Mircea Anca (2015);“Femeile din Trahis” după Sofocle, regia Alexander Hausvater (2008);“Cabala Bigoților” de Mihail Bulgakov, Regia Vadasz (2006);“Frida Kahlo”, regia MCRanin (2007).

Despre poveștile care au adus-o la teatru, pe actrița Mara Opriș, rolurile de suflet, Babel F.A.S.T și despre viață, am stat de vorbă într-o cabină a Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște, la finalul primăverii.

Monica ANDREI: Ce te-a dus spre teatru?

Mara OPRIȘ: Sunt născută în Bacău. Sunt moldoveancă. Poveștile, care m-au adus la teatru, sunt multe. În copilărie, bunica mă ducea des la teatru de păpuși și marionete. Îmi doream la final să fiu cu acele păpuși. Nu era spectacol cu actorii la vedere. Mă țin minte, cu mama de mână, în culise, printre păpuși, marionete și actori, la finalul spectacolului. Erau mari diferențe între spectacolele de teatru din anii 1980 și cele de acum.

Bacăul are Teatrul “George Bacovia”. Eram copil, locuiam cu mama într-un apartament dintr-un bloc din fața teatrului. Într-o zi, am privit împreună din balcon cum ardea teatrul. Apoi am asistat cum a fost reconstruit.

Într-o seară, după spectacol, m-am rătăcit prin Teatrul “George Bacovia”, am ajuns la subsol. Nu știu de ce, însă trebuia să ajung acolo. Am ajuns într-o încăpere cu boltă albastră, cu multe înțelesuri. Timpul a trecut, am revenit în acel teatru, cu doamna care ne preda limba engleză, la liceu, cu un proiect de teatru pentru liceeni. Am căutat acea încăpere. Nu mai era acolo. Știu că există.

O altă amintire care m-a dus spre teatru o am din anii de liceu. Făceam teatru în limba engleză, participam la festivalul pentru adolescenți „T4T”, care avea loc la Timișoara. Acolo ajungeau participanții tuturor liceelor din țară. A fost și acesta un factor care m-a dus spre teatru.

Țin minte că repetam în Teatrul “George Bacovia” pentru că urma să participăm la festival. Am mers în spatele teatrului, la tomberoane, într-o ghenă erau costume vechi din catifele și broderii. Erau costumele care fuseseră cândva expuse în vitrină, în foaierul teatrului. Le-am adus acasă. Două rochii și trei pelerine. Aveau și etichetă cu numele actorilor. Le-am oprit procesul de degradare.

Toate aceste amintiri m-au împins spre teatru. Și mama, care m-a visat făcând teatru, însă nu mi-a spus decât după ce am intrat la facultate. Eram prin anul al doilea.

M.A.: Care a fost rolul tău de licență?

M.O.: Fiecare student din promoția a avut mai multe roluri. Rolul meu puternic din paleta de atunci a fost “Grubi” din spectacolul cu piesa „Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu’-ntâi” de Matei Vișniec, spectacol care a avut premiera și s-a jucat pe scena Teatrului Național Cluj Napoca, în 2004. Am absolvit în 2004 la Cluj Napoca, la secția “actorie”, la clasa Bács Miklós, Irina Wincze, de la Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea „Babeş-Bolyai”, de la Cluj-Napoca.

M.A.: După absolvirea facultății ce a urmat?

M.O.: Am plecat la Sibiu, apoi la Oradea, după absolvire, căci numai teatrele din aceste localități au scos posturi la concurs pentru angajare. În 2004 s-au blocat posturile pentru actori. M-am angajat la Oradea nouă luni. Prin 2006-2007 am aflat că la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște se va da concurs. Așa am ajuns colaborator, am lucrat cinci sau șase spectacole. De atunci joc în acest teatru, colaborator, lucrez pe proiecte.

M.A.: Ai mai avut și alte proiecte importante?

M.O.: Am lucrat cu domnul regizor Andrei Șerban, pentru spectacolul făcut după întâmplarea reală, “Spovedanie la Tanacu” pe parcursul a doi sau trei ani. Un proiect care a adunat actori din toată țara. Grație dumnealui s-a fondat Academia „Andrei Șerban”. S-a consolidat spectacolul pentru Teatrul Experimental „La MaMa” din New York – SUA, apoi a fost preluat de Teatrul „Odeon”din București, unde s-a jucat doi ani. După fiecare spectacol urmau discuții vii cu publicul. Apoi am schimbat direcția, am început să predau la Cluj, la Univestiatea „Babeș-Bolyai”.

M.A.: Care sunt rolurile tale de suflet?

M.O.: Am jucat în multe spectacole, însă rolurile de suflet sunt cele din spectacolele de la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște. Cel din spectacolul cu piesa “Frida Kahlo”, regia MCRanin, care a fost prezentat în 2007, în cadrul festivalului de dans de la Sibiu. Atunci se împlineau 100 de ani de la nașterea pictoriței. Apoi rolul “Șui Ta” din spectacolul cu piesa „Omul bun din Seciuan” după Brecht, regia Dumitru Actriș.

M.A.: Ai o expresivitate a feței, corpul tău vorbește în scenă. Ai făcut arte marțiale? Ai o practică spirituală?

M.O.: Nu, nu am făcut arte marțiale. Am grijă de corp, de dezvoltarea mea spirituală. Consider că trupul actorului e important cu tot ce conține: ochi, cap, obraz, oase, membre. Am dezvoltat și o teză de doctorat despre corp.

M.A.: Despre teza de doctorat ce poți spune?

M.O.:Vă mulțumec că m-ați lovit cu întrebarea asta. Am reușit să fac doctoratul pentru ființa mea. Vorbesc despre teza mea de doctorat ca despre un „monstru” pentru că are și o dimensiune spirituală puternică îmbătătoare de frumos. Partea emoțională se rezumă în titul: „Corpul Sintetic. Ecorșeu meta-fizic”. O școală de artă nu e una ușoară, iar titlul tezei de doctorat spune multe. Corpul e unealta vie a actorului.

M.A.: Ce însemnă festivalul Babel F.A.S.T. pentru tine?

M.O.: Pentru mine „Babel F.A.S.T.” e minunat! Am avut ocazia să văd spectacole de teatru, de circ pe care nu aș fi putut să le accesez. E ca un fel de foame de cunoaștere, de nou, de teatru de film artistic și documentar, de tot ceea de ține de artele spectacolului și de îmbătare de frumos, care se ostoiește în festival. Am cunoscut actori și oameni noi, dar am și lucrat în festival.

M.A.: Cum ai lucrat în festival?

M.O.: Din 2007 m-am deschis spre acest festival. Eram o copiliță când am participat prima dată. De la primele ediții am început să lucrez în acest festival. M-am ocupat de găzduirea spectacolelor invitate, mai ales cu artiștii străini. Am fost la dispoziția fiecărei trupe, de la venire la plecare spre aeroport. I-am așteptat, i-am preluat, i-am dus și adus de la hotel la teatru, am tradus din și în engleză pentru ei, am asistat la repetiții. Relația mea profesională s-a rezumat la modul cum am putut eu să ajut, să le pun la dispoziție tot ceea ce aveau nevoie.

M.A.: Spre ce te îndrepți?

M.O.: Cincisprezece ani jumătate am fost cadru universitar. Cred mult în schimbul de energie între studenții-actori și profesori. Am predat în facutate, dar am avut și colaborări, proiecte importante, am jucat mult în spectacole, în teatrele din țară, în București. Ca actriță era nevoie să am colaborări în teatre. Am avut enorm de învățat de la actorii-studenți, însă am încheiat capitolul. Acum revin deplin la meseria de actor.

Foto: arhiva personală Mara Opriș