Lecțiile naturii și lecțiile lecturii

Nu doar pasionații de științele vieții, ci, probabil, fiecare individ care a trecut prin școală, atent la orele de biologie, știe că lumea vie este cel mai complex sistem, din a cărui simplă observare luăm, zi de zi, lecții fundamentale. Îmi amintesc cu drag orele de biologie, am avut parte de profesori buni și, deși nu mi-au oferit niciodată un posibil drum profesional, mi-au deschis nenumărate cărări spre bucuria de a descoperi miracolul unei flori, surprinzătorul cod de comunicare al unui câine sau al unei pisici, incredibilele resurse de supraviețuire, de adaptabilitate, de abilitate de viață ale fiecărui fluture pe care l-am observat și l-am admirat. Și, întotdeauna, am fost fascinată de fenomenul mimetismului, care mi s-a părut, copil fiind, un fel de vrăjitorie a Creatorului, iar adult – o lecție extraordinară. Cameleonul se camuflează cromatic în mediul de viață, unele specii de păsări sau de pești devin una cu locul în care se află, ascunzându-se de prădători, există insecte care iau aspectul unei flori, pentru a-și atrage prada, fluturi care se transformă în ochi de tigru ca să își sperie dușmanii sau șopârle care își schimbă culoarea pentru a-și comunica dragostea în sezonul de împerechere. Diversitatea și complexitatea naturii, identitatea relativă, de pradă și de prădător, a indivizilor vii, nevoile lor de bază determină această capacitate de a trăi împreună în echilibrul lanțului trofic.

Dacă ne uimește și ne încântă încremenirea sublimă a unei mantis religiosa, prefăcute în floare, care dă lecția răbdării, a echilibrului și a atenției în urmărirea unui scop precis, nu aceleași sentimente le trăim, unii dintre noi, cu siguranță, când observăm același comportament mimetic la oamenii de lângă noi, dar trebuie să acceptăm că există. Fiecare comunitate este, în fond, o replicare a marelui univers, cu toate mecanismele lui, la scară mică, de aceea câte o mantis religiosa putem recunoaște și pe lângă noi, așezată grațios în postură de salvator, de filantrop, de expert,  de idol sau de instanță morală, dar vânând cu răbdare o pradă măruntă, pe care să o devoreze rapid, lăsând a se vedea, pentru o clipă, adevărata sa identitate de vânător de imagine, de oportunități sau de câștiguri. Dacă insecta e admirabilă pentru abilitatea ei de a se preface, omul e deplorabil, pentru o diferență fundamentală, anume aceea că insecta o face din instinct, în vreme ce omul are în plus conștiință, insecta nu are libertatea alegerii, nu se poate hrăni altfel, în vreme ce omul e liber, el poate alege să se camufleze sub o identitate străină sau să își construiască onest imaginea, oportunitatea sau câștigul. Există o carte care, într-o abordare clară și simplă, accesibilă tuturor, lămurește probleme importante ale eticii și ale moralei, o carte pe care aș trece-o pe orice listă de lecturi obligatorii. Se numește Etica pentru fiul meu, Amador, a fost scrisă de un filosof și părinte, Fernando Savater, e o poveste despre libertate, responsabilitate, onestitate, spusă prin intermediul altor povești, cu înțelepciunea și cu blândețea unui tată care vrea să lase fiului său această importantă moștenire a unui cod etic, prin care să îl facă om. Pentru că, deși ne naștem oameni, nu evoluăm întotdeauna  pe linia omenescului și riscăm să devenim cameleoni, mantis religiosa, tufe de striga asiatica (minunate plante roșii, care cresc parazitând vegetația zonelor umede ale Americii de Sud), pentru că nu ne mai așezăm în armonie conștientă cu binele lumii în care trăim, ci în complicitate instinctuală cu binele propriu.  Una dintre învățăturile lui Savater e simplă: „Pentru ca ceilalți să mă facă uman, trebuie ca eu să-i fac umani pe ei: dacă pentru mine toți sunt simple lucruri sau bestii, nici eu nu voi fi mai bun decât un lucru sau o bestie.” Dar învățătura ei e adâncă. Poți deveni o mantis religiosa oricând, chiar dacă ești singura mantis religiosa din pădurea comunitară în care trăiești. Stai pe o creangă, mimezi bunătate, generozitate, civism, cunoaștere, ești răbdător, se vor găsi câțiva să exclame: Ce floare minunată!, înainte de a înțelege ce se întâmplă. Dar om poți deveni doar printre alți oameni, umanizarea e posibilă doar în comunități ținute laolaltă de valori umane, iar binele dezinteresat, satisfacția morală, articularea interioară etică nu pot lipsi din această ecuație a devenirii.

Lumea naturii e o inepuizabilă sursă de învățare. Nu întâmplător, primele lecții de viață le oferim copiilor sub forma poveștilor cu ființe necuvântătoare, tocmai pentru că valoarea învățată trebuie să se dezvăluie de sub forme neașteptate, cum și primejdiile morale stau ascunse tot sub forme înșelătoare. Ca să descifrezi lumea, e nevoie de exercițiul constant al lecturii ei cu ochiul deschis. Lectură în toate formele, permanentă, dirijată, de la vârste mici și pe întreaga viață. Inclusiv Etica lui Savater, la care mă întorc pentru o ultimă poveste. Un copil merge la templu să învețe de la maestru. Acesta îi vorbește despre faptul că valorile materiale nu sunt importante, că nu câștigul trebuie să ne devină unic scop, dar, în vreme ce ucenicul îl aprobă din cap, maestrul vede în ochii lui neîncrederea. Atunci, îl invită să ia din odaie tot ce vede de preț. Copilul înșfacă un vas greu și scump din aur, apoi o pungă mare de bani, le ține cu dificultate în brațe, gata să le scape. Înțeleptul îi cere atunci să se scarpine. Semnificația e deschisă, dar o parte a ei poate fi și aceea că, atunci când te încarci cu poverile prejudecăților, trebuie să accepți că nu mai ești liber. Să citim, dar, liberi!