Le-am dosit într-o traistă la geam să privească şi ele lumea Sunt venite de departe, de sub Carpați, pătate şi mâncate de ploi Au căzut

Ne strigă sufletul portrete, Scrisori nescrise printre foi, Iubiri cernute de regrete, Pornind războaie către noi. De parcă timpul stă în vise, Acolo, peste dealuri

Lângă un Pablo Neruda culcat pe asfalt, paşii citesc stihiri de mare Vântul le poartă cu 141 km/oră, aceste cuvinte goale, prinse în plisc de