Vise în Armură

În prag de infinit controversat,
Vin sfinți și farisei la moartea noastră.
Ne vor privi când trist, când frământat,
Și vor cânta prohod cu voci de glastră.

Vom dăinui nestins în sacrificiu,
Purtând pe piept iubiri nefericite,
Râzând de predicatele din viciu,
Când am admis silabe calicite.

În pragul iernii ca o autoare,
Aș mai avea de scris câte ceva,
Cu deznădejdea stinsă din eroare,
Voi primeni doar versuri, câteva.

La început, când preaslăveam lumina,
Ca datină din târgul de minciuni,
În viața mea era doar disciplina
Ce se preda-n spitalul de nebuni.

În suflet port și azi vise-n armură,
Ca o măsură fără compromis,
Nu mai iubesc legal, fără cenzură,
Chiar dacă visul orb îmi e permis.

Ferită de-ntuneric și de ură,
Dorm binecuvântată de creștini,
Ca o mireasă sfântă ce îndură
Tiara-ascunsă-n florile cu spini.

Mi-am câștigat un drept pe semnătură,
Eu, singură, ținând pe umeri scut
Într-o poveste scrisă din uzură,
Cu mâini de fier remodelate-n lut.

Am tot murit, și-apoi am înviat,
Port taina sfântă-a ultimului chin,
Mă reculeg în postul luminat
Pe un altar pustiu cu hram divin.

Mă mulțumesc cu nopțile mulțimii
Și visul meu e dulce-amărui,
De când iubeam poemele luminii,
Poveste la-ndemâna orișicui.

sursa foto: Lidia Zadeh Petrescu, lucrare plastică din colecția personală