
Moi, J’ai tué Hitler
Prozator, dramaturg și poet, Dumitru Crudu s-a născut în 1967, la Florițoaia Nouă, Ungheni. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica

Prozator, dramaturg și poet, Dumitru Crudu s-a născut în 1967, la Florițoaia Nouă, Ungheni. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica

Eram studentă în primul an la Iași, când ființa mi-a vibrat la tânguirea melancolică a unui violoncel. În orășelul în care am crescut, până pe

Carmen Gogolan este o româncă stabilită în Belgia (la Wépion, Namur), de aproape 30 de ani. Noi, cei de la Timpul Bruxelles, am cunoscut-o în

-Bună, eu sunt Laura! Îmi răspunzi, te rog, la o întrebare?-Bună ziua! Eu mă numesc Anastasia.-Frumos nume! Anastasia, de ce vii aici, la EuropaNova?-De ce

Loredana Frînculeț este o colecționară de costume populare românești, sosită în Belgia în 2010. S-a născut la Bușteni, până la 7 ani a crescut la

Despre Radu Ștefan Poleac aș putea scrie o carte. Un emoționant manifest al vieții fără de moarte și al curajului fără de frică, pentru că

Monica Tonea s-a născut la Constanța, unul din cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Marea a prins-o în mrejele sale și i-a

După studiile de limbi străine și cursurile de asistență socială de la Universitatea din București, Anca realizează că arta o reprezintă cel mai bine și

Să mă văd așa cum sunt. Am impresia că sunt ca toată lumea: continui să creez chiar și atunci când nimeni, până la urmă, „nu

Îndrăgește finanțele, istoria, poezia, îi place să scrie și, pe lângă toate astea, adoră fotografia. A trăit în România, Marea Britanie și Belgia. Fiecare ƫară și-a lăsat
Te rog să confirmi că dorești să blochezi acest membru.
You will no longer be able to:
Please note: This action will also remove this member from your connections and send a report to the site admin. Please allow a few minutes for this process to complete.
