SCRISOAREA – versuri sinistre

Miroase a colivă și-a praf de lumânare
În camera din care plecat-ai înspre zei,
Și ți-a rămas doar umbra, umbrela și-o scrisoare,
Că n-ai avut a cere, nici dreptul să le iei…

Te-om plânge-n mod generic, cu lacrimile ciunge,
Că ne-ai lăsat la urmă doar nunta irosită
Și nu ne-ai spus, din vreme, spre care stea mai ninge,
Și pleci fără cortegiu din viața risipită…

Ti-am scris versuri bogate în nopțile sărace,
Când poezia curge și sufletul arvune;
Aprind o lumânare și două, trei chiștoace,
Să mai răscoacă fumul iubirile din rune.

Oglinda stă cu teamă de vorbele stângace,
Când îți păstrează chipul cu fața consimțită,
Și zâmbetul durerii se-nclină la soroace,
În așteptarea doamnei cu coasa ascuțită.

Și umbra, ca fantoma ce bântuie capela,
De mă ignoră, poate, mi-ar face o favoare.
În cinstea ta și-a vieții o să-ți trimit umbrela
Și scrisoarea, la adresa cu îngeri oarecare.

sursa foto: Lidia Zadeh Petrescu, pictură acril, pânză, 150×90, tehnică mixtă