Dulce amiază de noiembrie
Dulce amiază de noiembrie,
Ce caldă ți-e chemarea!
Ce-aș da să ți-o întorc,
Să nu-ți părăsesc cărarea!
Proastă sunt că sunt închisă
Și că de fugit, nu fug;
Rău nărav am prins acasă
De mă las să-mi pună jug!
Și eu zac și doar privesc
La lumina-ți cum se duce:
Dulce, veselă,
Ca o nălucă!
Așa, nu-mi păsa de cerberul din poartă,
Nici de casa mea de piatră,
Când văzui a ta fereastră
Larg deschisă…
Din cercevele curge soare
Pe pereții gălbejiți
Ai unei camere
În care nu mulți au pășit.
Nasu-mi amorțește de răcoare;
Afară vântul suflă tare,
Tot tu m-ai strigat oare?
Nu e timp de cumpătat:
Pe-ici îmi este calea!
Fac un pas
Și încă unul;
Sar o dat’….
Sunt ca-n nicăieri;
Mii de fantastice senzații mă copleșesc deodat’…
Văd o cărare abia pavată;
Numai eu cu ale mele merg pe stradă…
Ce bine e că ți-am răspuns,
Scurtă amiază de noiembrie!
Răspunsuri