Catalogul cărților puse la rug

Despre fanatismul virtuos al celor care modifică textele clasice în cheie politically correct

Într-o lume distopică, cultura va fi luată drept ținta fanaticilor care vor crea o lume croită pe măsura potențialului dorințelor lor, iar acest lucru nu se va întâmpla pentru prima oară în istorie.

De ce literatura este prima a fi considerată periculoasă pentru demersurile politicii corecte actuate de către noii directori editoriali îndoctrinați prin universitățile cu prejudecățile liberalismului radical?

A devenit o obsesie dusă la extremis, o lipsă de libertate de exprimare impusă de un curent liberalist, o absurditate a zilelor noastre?

Este o întrebare la care răspunsul poate fi extrem de dificil, mai ales dacă această literatură este aceea dedicată copiilor, un segment important asupra căruia editurile au creat o industrie înfloritoare, pe baza căruia se educă și modelează generațiile viitoare aliniate unui gând unic, lipsit de critică.

Încă de la primele sale apariții, romanul distopic Fahrenheit 451  al scriitorului american Ray Bradbury a fost cenzurat în parte pentru limbajul folosit.

Anumite școli americane, la cererea părinților, au eliminat acest roman din lista cărților de citit doar pentru că exista remarca ”la naiba!”

Un fel voalat de a împiedica tinerii cititori să ajungă la mesajul direct al autorului: avertizarea cu privire la problemele potențiale care decurg din creșterea tehnologiei, cenzură, medicamente pe bază de prescripție medicală, cultura consumatorului, politică, război și dependența de mass-media.

Bradbury avertizează că efectul de monopolizare al rețelelor sociale va transforma generațiile până a le face să ajungă într-o societate fără conexiuni autentice, lipsită de gânduri proprii și dependență excesivă de tehnologie.

Poate cea mai importantă lucrare a lui Bradbury, Fahrenheit 451 a apărut pentru prima dată în 1953, deci o putem considera o viziune profetică a întâmplărilor actuale.

Multe dintre cărțile scrise înainte de perioada pe care o trăim cu entuziasm au fost înscrise pe lista neagră a titlurilor contestate sau interzise pe motivul abordării rasismului și a justiției rasiale, folosirea cuvintelor negru, indigen sau oameni de culoare.

Ca o noutate ce se lansează în știrile actuale, Charlie și Fabrica de Ciocolată a lui Roald Dahl va fi modificată (decizia aparține editurii Puffin Books și moștenitorilor lui Dahl), textul fiind rescris prin ștergerea tuturor cuvintelor ce se refereau la rasă, greutate corporală sau gen.

Astfel, cuvinte precum ”gras”, ”mic”, ”pitic” vor dispărea din carte, în timp ce omuleții Oompa Loompa vor deveni de gen neutru.

Mai mult de 300 de milioane de persoane au cumpărat romanul lui Dahl în versiune originală și a fost tradus i 68 de limbi.

Într-un articol recent cu titlul ”Dahl rewritten”, Telegraph subliniază că nu este vorba de o mică schimbare, deoarece sute de cuvinte sau expresii sunt modificate sau chiar șterse.

Tot Telegraph ne anunță că următoarele opere care vor fi modificate sunt Swallows and Amazons ( Rândunici și Amazoane) a lui Arthur Ransome (1930), Grădina secretă a lui Frances Hodgson Burnett (1911), What Katy did de Susan M. Coolidge (1872), The railway children de Edith Nesbit (1905), Peter Pan de J.M Barrie (1911) și The water babies a lui Charles Kingsley (1863).

Câte cărți nu ar fi fost publicate dacă editorii ar fi temut ca nu cumva conținutul acestora sau anumite cuvinte să nu ofenseze anumiți cititori?

Ce s-ar întâmpla cu toată opera lui H.P. Lovecraft, scriitor de geniu care a inspirat opera marilor autori de literatură horror din zilele noastre?

Lovecraft folosește cuvinte interzise și este catalogat drept rasist, dar poate este prea important și prea greu de modificat în acest moment, iar cititorii operelor lui nu sunt poate atât de sensibili precum cititorii de o șchioapă care frecventează școlile.

Oare am mai putea citi Împăratul muștelor (William Golding), American Psycho (Easton Ellis), Lolita ( Vladimir Nabokov), Versuri satanice (Salman Rushdie),  Trainspotting (Irvine Welsh) și multe alte titluri care ar putea umple paginile unei cărți?

Editurile, impresionate de influența pe care cititorii sensibili o au pe rețelele de socializare, au început să trimită cărțile care sunt luate în atenție chiar către acești cititori.

După lecturare, aceștia trimit volumele cu sute de schimbări, lucru care îi fac pe unii autori să renunțe la serviciile editurilor inițiale, indiferent de prestigiul acestora, iar alții acceptă schimbările, rescriind textele.

Existența agențiilor specializate în descoperirea cititorilor sensibili se află într-o perioadă de expansiune.

Este clar că marile edituri sunt speriate de acești cititori, iar autorii mai siguri pe ei apelează deseori la serviciile editurilor mai mici, private, care nu sunt atât de orientate spre cenzură.

Dar cine sunt cititorii sensibili?

Sunt absolvenți ai universităților în care la putere se află trigger warning-ul, sistem de avizare morală și de cenzură asupra clasicilor literaturii. În viziunea acestora, spiritul rasist și-ar face de cap prin operele Robinson Crusoe (Daniel Defoe), Ivanhoe (Walter Scott), Shakespeare cu ale sale Sonete, sau în scrierile lui Kant.

Heningway apare prea masculin în Bătrânul și marea, iar literatura clasică pentru copii a fost etichetată drept ”cu conținut referitor la sclavagism, colonialism și rasism ce dăunează cititorilor”.

Astfel, avem Cartea Junglei a lui R. Kipling cu etichetă de ”viziune colonialistă”, Matilda a lui R. Dahl etichetată drept transfobică, Frumoasa și Bestia (1740) a lui G.S. Barbot de Villeneuve arătată cu degetul pentru că aduce în prim plan povestea unei femei subjugate de propriul răpitor, Cronicile Narniei (C.S. Lewis) conținând stereotipuri rasiste, Peter Pan (J.M Barrie) ce folosește prea des expresia ”piele-roșie”, Dr. Doolitle spune prea des cuvântul acela urât care începe cu litera n, cum ne arată scriitorul și jurnalistul italian, Giulio Meotti.

Autorul italian, jurnalist al cotidianului Il Foglio, arată într-un articol publicat pe blogul său că ”se întâmplă și faptul că o grădiniță din Barcellona a decis să pună în aplicare dispariția Scufiței Roșii și a altor douăsute de titluri din biblioteca școlară pentru că au conținut cu stereotipuri toxice iar ministrul german Kristina Schroeder explică faptul că citește fiilor săi basmele corectate ale Fraților Grimm deoarece cele originale sunt ”sexiste și rasiste”.    

Dar cenzura nu se oprește doar la literatură.

Au trecut la pictură, capodoperele lui Manet fiind trecute prin sita fină a cercetătorilor care au examinat picturile sale și le-au denunțat ca fiind ”rasiste și sexiste”.

Capodoperele lui Picasso, ale lui Cézanne și ale lui Manet au fost renumite în onoarea personajelor de culoare imortalizate pe pânze.

Aceeași soartă au avut-o și anumite opere muzicale ca Flautul fermecat a lui Mozart, acuzat de rasism și misoginism, Călătorie la Reims a lui Rossini unde cuvântul ”cruce” a fost înlocuit cu ”iubire”.

La ce va trebui să ne așteptăm în viitorul apropiat, care vor fi următoarele ținte ale fanaticilor cenzurii asupra operelor culturale, acum când nici J.K. Rowling nu va putea salva imperiul creat în jurul Hogwarts-ului și a lei sale Legacy din cauza poziției exprimate într-un tweet ( cum este cel care o va pune la zid, acuzând-o de transfobie)?

Dezmințirile sau interpretările logice printr-un interviu explicativ nu vor putea salva scriitoarea și a sa creație de la judecată într-o lume din ce în ce mai extremistă.

Ne vom întreba cititorii dacă aceste lucruri se vor întâmpla doar într-o lume distopică, într-un viitor imaginat, dacă aceste relatări sunt doar fructul imaginației redactorului acestui articol sau dacă reprezintă realitatea pură și inalterată.

Ar putea, cumva, indignarea cititorilor să schimbe ceva din deciziile editurilor ce-și cenzurează autorii?

Așteptăm feedback-urile din partea lor, a celor mai importanți destinatari ai realităților literare: cititorii!