Febra aurului

Am visat că erai o femeie frumoasă, cu trup de apă

Nimfă înotând prin unda unui râu vijelios de munte

Iar eu îmi coborâsem de pe mal,

prudent căutând,

mâinile înăuntrul tău.

Aveam deja la îndemână,

pregătită,

sita căutătorilor de comori

când inima ta ca un pește viu

a lunecat speriată

în căușul palmelor mele

Vezi, spre deosebire de poezie,

în vis orice e posibil!

Apoi fără să cuget

am sărit așa cum eram

jumătate om – jumătate fiară de pământ

în mijlocul vâltorii absurde

cu mâinile încă strâns ținând

îngemănate,

inima ta…

ea bătea din nou liberă,

înăuntrul tău,

și fiecare șoaptă a ei

se reverbera în cuprinsul apelor

și-n tot trupul meu

cu puterea unei unde de șoc.

Vezi, în vis e totul posibil!

Stam prostit, legănat așa

de tine, de ea și de ape

– timpul nu mai conta –

Îmi plăcea modul vostru nou, interesant,

de a-mi vorbi și oglindi fața,

deși te auzeam

de pe sub pietrele mari, rotunde, de râu

râzând în hohote de mine

într-un fel care mă făcea să mă rușinez sincer de-a dreptu’.

Și ca să mă apăr cumva,

țin minte doar că-mi repetam în gând:

”numai așa voi putea să cunosc fericirea”

”numai așa voi putea să cunosc fericirea”

”numai așa voi putea să cunosc fericirea”

….

În vis totul e posibil!