Tremură anii

Tremură anii în bătaia timpului

Se scutură secundele arămii

Lăsând în urmă doar praful amintirilor…

Se zbat visele între posibil și imposibil

Trăgând după ele vibrațiile astrale ale emoțiilor.

Se încinge viața din scânteile sentimentelor adânci,

Se scutură sensuri mâzgălind existențe

În culori mai vii sau mai pale,

Se pictează reacții, nu de la aparate de zbor,

Ci de la prea multele lacrimi

Brodând astfel cerul inimii cu dantele cenușii.

Se presară puf din aripile îngerilor

Ce privesc îngroziți spre pământenii încleștați în ignoranță.

Adie frunzele țesute din gânduri

Peste pământul fărâmicios al neputinței…

Se așteaptă o înmugurire

Sau poate o picătură de rază

Înainte ca ecoul puternic

Să stingă-ntunecimea

Cu o ultimă și în același timp primă expresie:

„Să fie lumină!”