Psihologia între ”ciocan” și ”nicovală”

de Natalia Buciuman

Ah, câte se mai cunosc azi despre psihologi și despre psihologie!!! Lumea vorbește fără să își pună prea multe întrebări, critică fără să înțeleagă, acuză fără să aibă vreun motiv real să facă acest lucru!

Se spune că psihologia e o știință care găsește explicații la orice și că asta nu ar fi tocmai un lucru pozitiv, ba din contră… Am citit și auzit de nenumărate: ori oameni întrebându-se cum pot psihologii să găsească mereu scuze la tot felul de comportamente și de acțiuni ale oamenilor? Cum în loc să fie pedepsite comportamentele denaturate sau acțiunile criminale, psihologii se trezesc să le găsească scuze?…

Dacă le găsim scuze, înseamnă că încercăm să îi ajutăm, că de undeva a pornit acea furtună care a determinat acel comportament, că da, de cele mai multe ori traumele care determină acțiuni inconștiente ale maturilor se întâmplă în copilarie.

Mintea umană e o fereastră spre necunoscut! Ce incearca azi sa facă cercetătorii psihologi e să disece mintea, ca să poată să îi înțeleagă cele mai ascunse cotloane, așa cum au făcut medicii cu corpul uman, doar că mintea e energie, e intenție, e intuiție, nu e material didactic, iar dacă nu e palpabilă și nu poți să o tai cu un bisturiu, cum îi afli tainele uneori atât de profund ascunse în subconștient?

Așa cum se identifică o boală fizică prin simptome, așa și psihicul uman are hachițele lui. Drumul care ne duce pe noi, psihologii spre înțelegere profundă a cauzelor unui comportament deviant, e pavat cu multă muncă de observație și analiză a vieții, a societății, a personalităților umane. Un psiholog bun nu e unul care nu a aplicat niciodata teoriile psihologice pe propria-i piele, nu e unul care nu s-a întrebat niciodata „de ce” fac asta, „de ce” se întâmplă asta, ce anume determină asta etc, ba e unul care se hrănește continuu cu astfel de întrebări și practică psihologia aplicată în fiecare secundă din viața lui. Când începi să faci muncă psihologică e precum un microb de care nu mai scapi sau poate că ai putea scăpa, dar nu mai vrei pentru că îți face atât de bine, încât nimic nu îi mai poate lua locul. E dependență pozitivă care deja face parte din tine.

“Arta de a fi psiholog nu se învață, ci se trăiește și se experimentează deoarece nu există un complex de canoane care să îți dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferențiale ale vieții sufletești. Nu ești un psiholog bun dacă tu însuţi nu ești un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate și un inedit care să excite curiozitatea ta continuă. Nu te poți iniția în misterul altuia, dacă tu însuţi nu ai un mister în care sa te inițiezi.” (Emil Cioran în cartea intitulată << Pe culmile disperării>>, Humanitas 1993, pg. 96)

sursă foto: Psychotherapy | „PSY”Centre (wixsite.com)

*articol scris de Natalia Buciuman, Centrul de Psihoterapie și Medicină somatică San Raffaele, Portsmouth, United Kingdom. Natalia Buciuman este Psihoterapeut specializat în Medicină Psihosomatică și Psihoterapie, acreditat de British Psychological Society, cu 14 ani de experiență în terapii precum Psihanaliza, CBT, PCT, Mindfulness and Meditation, Terapia prin Hipnoză/Hipnoterapie.