Poveşti călătoare: O casă din cuvinte

“How far that little candle throws his beams! So shines a good deed in a weary world.” Shakespeare, The Merchant of Venice

Emigrarea este călătoria sinelui din spațiul originar înspre crearea unor noi și noi limite ale aceluiași spațiu devenit din ce în ce mai expansionat. Mă cuceresc pe mine în fiecare zi tot mai mult proiectandu-mi sinele într-un spațiu cultural diferit, îmi diversific dominația asupra percepției personale, iar ea suferă modificări continue. Sunt un om, sunt un experimentator al ființei mele ce mă poartă în văzduhul creației, pe deasupra apelor matriarhale ce cheamă subconștient în zilnicul meu frânturile primordiale de siguranță și sens așa cum creatura mea inițială le-a perceput. Scriu un palimpsest peste rândurile de dinainte.

Am în minte o destinație spre noul Eu și am lăsat în urmă o istorie să mă aștepte ca și când nu aș pleca pentru mult timp. Da, eu sunt și aici și acolo în același timp, un uriaș cu un picior într-o țară și altul în cealaltă. De ce ne antagonizăm cultură de baza și cea dobândită nu știu, dar mi se pare un perpetuum mobile a exersa ca într-un joc de a găsi diferențele dintre sau asemănările dintre. Puncte diferite și comune, precum cele de vedere. Nu am emigrat, doar am schimbat punctul de vedere cultural, antropologic, filozofic. Sunt un om al cunoașterii, al schimbării și îmi țin un fel de jurnal interior ca o balanță contabilă în care echivalez cele primite cu cele date, cele cunoscute cu cele necunoscute. Mirosul cunoașterii mă stârnește să împing tot mai încolo barierele ca o burtă ce crește, iar eu copilul din interior sfidez într-atât necunoscutul pe care nu îl văd protejat fiind de stratul de piele încât mi se pare totul uman, cunoscut, de îmblânzit. Sunt un spirit expansionist. Unii se regăsesc în emigrare ca într-un laborator. Societatea este laboratorul reacțiilor noastre, iar legăturile rețelelor ce se stabilesc între neutronii-oameni si protonii-locuri ne alchimizează viața. Cu toții căutăm Graalul într-o cruciadă inversă, tot mai spre vest. Mareea ne readuce din când în când la malul cetății de baștină ca pe un melc în carapace.

Text de Cristina Pop, publicat în antologia Poveşti călătoare III, coordonator Ciprian Apetrei, editura Minela 2023