“O întorci ca la Ploiești” sau “te-nvârți ca la Ploiești?”

V-ați întrebat vreodată de unde vin expresiile: “O întorci ca la Ploiești”  sau  “te-nvârți ca la Ploiești”?

Din Ploiești, orașul cu oameni liberi ce trăiesc în spiritul lui Caragiale. De acolo de unde s-au născut, sau au locuit oameni ce au devenit celebri: oratorul Take Ionescu, zis „Guriță de aur“, poetul Nichita Stănescu, politicianul Constantin Stere, sau memorialistul Alexandru Candiano-Popescu, șeful efemerei Republici de la Ploiești, cu a lui reflecție despre  “orașul de rebeli”: „Arta să faci pe nebunul câteodată este suprema înțelepciune“.

Din Ploiești, orașul fără centru, cu un bulevard ce are capăt la Gara de Sud. Această gară e tocmai locul de unde vine și celebra expresie “te învârți ca la Ploiești”.

Încă de la finalul secolului XIX, din anul 1879, când trenurile care mergeau de la București la Predeal, schimbau locomotiva în gara de la Ploiești.

După sosirea în gara Ploiești, trenul ”o întorcea”, în sensul că pleca în direcție inversă. De aici și expresia ”o întorci ca la Ploiești” pe care o folosim și în zilele noastre.

Expresia e cam din vremea când  Dobrogeanu- Gherea avea faimosul restaurant în spatele gării. Și n-avea loc de întors.

 “Te-nvârți ca la Ploiești”, o expresie ce provine din “orașul de rebeli” unde a învățat și I.L. Caragiale alături de localnicii pe care Ioan Grosescu îi descrie în  monografia sa despre oraș „în aparență supuși,  cu mintea mereu la pândă, pentru a înhăța în fiecare clipă ceva de la dușman, pentru a-l putea lovi cu armele sale“, cu tinerii, care, după ce ies de la starea civilă se fotografiază în fața bustului lui I.L. Caragiale, nu în fața celebrei Statui a  Libertății, despre care pomenește Mița Baston,  în „D-ale carnavalului“ „republicana tradusă în amor“,  pusă să jure pe ce are „mai scump“,  iar ea jură „pe statua Libertății de la Ploiești“, că-și va ucide amantul, dar și pe iubita lui secretă.

Statuia Libertății are și ea o poveste. Cumpărată, în Franța de la solduri, din banii strânși prin „subscripțiune națională“ de către liberalii români la inițiativa lui C.A. Rosetti și Dimitrie Brătianu, este retușată și adusă în România în 1876.

Instalată pe soclul din marmură albă construit de către arhitectul Toma N. Socolescu, în 1881, este dedicată „Cetatenilor ploesteni, Aperatorii libertatilor publice“, în numele „României recunoscătoare“, pe care Nicolae Iorga o descrie ca pe o „cocoana mică“ pusă „pe un maidan“, (deși avea 3,5 m), iar presa conservatoare a vremii este botează „Madam Grigorescu“, după numele primarului liberal de atunci.

Ajunși la putere, comuniștii o izolează ca să se degradeze și să scape de ea, iar după 1989, i se alătură o cruce, în amintirea morților de atunci.

Ploieștiul e orașul cu atâtea povești și oameni liberi, ori stabiliți aici pentru a fi liberi, care trăiesc și sărbătoresc în spiritul lui Caragiale, au festivalul lor de teatru ce poartă numele unui uriaș actor: Toma Caragiu. Ploieștenii îl omagiază an de an.

Ambele expresii au același sens: exprimă nehotărârea şi nestatornicia, prin schimbare de atitudine, sau comportament schimbător. Adică o persoană care susține un anumit lucru și apoi se răzgândește, susținând contrariul, sau  încearcă să-și argumenteze spusele într-un mod diferit de cel inițial.