Fumurile și cețurile adolescenței

Nu am fost niciodată prietenă cu fumatul. Poate că și din cauza unei sensibilități pulmonare, care mă impiedica să simt altceva decât iritația unei tuse prelungite, am fost descurajată în încercările mele timide de a fuma. Căci de încercat am încercat, curioasă am fost, tocmai de aceea nu am recurs niciodată, în discuția cu adolescenții, de la școală sau de acasă, la poveștile moralizatoare care încep cu Niciodată eu nu…Tentativele mele de a fuma au stat, toate, sub semnul penibilului. La o petrecere, acasă la una dintre colege, am ținut o țigară cu un gest teatral peste balustrada balconului unde ne refugiaserăm (cred că la 16 ani, mai mult gestul acela mă determinase să încerc), am scăpat-o dintre degete, m-am uitat să văd unde cade și a căzut la picioarele profesorului meu de fizică, trecător pe acolo. A doua zi, profesorul l-a informat pe tata, care îi era coleg, că fiica lui fuma la un balcon, dar, cum tata avea două fete, sora mea a fost principala suspectă, iar eu am înțeles că nu am nici măcar stofă de fumător. Așa că m-am lăsat înainte să mă apuc!

Mai târziu, tânără profesoară, am încercat din nou, căci fumoarul școlii unde lucram era locul cel mai vesel și mai animat. Eram dirigintă la o clasă a șasea și, într-o zi, un băiețel din clasa mea a venit după mine plângând și mi-a spus că citise un articol și că viața fumătorilor e mult mai scurtă decât a nefumătorilor. Era sincer îngrijorat că nu vom apuca împreună banchetul de clasa a opta. Mi-a părut așa de rău că i-am provocat aceste griji, încât i-am promis că nu mai fumez și au trecut 30 de ani fără să încalc promisiunea. Mă pregătesc de banchetul de clasa a opta al altei generații și lucrurile sunt puțin schimbate. Nu copiii, nu curiozitatea lor, nu inocența, ci lipsa de control în deciziile adulților.

A trebuit, zilele trecute, să mă documentez puțin, ca să fac față onorabil unei conversații cu elevii mei de clasa a opta. Am aflat astfel că, pe lângă țigările vremii mele, acelea care îți scăpau de emoție printre degete, acum poți avea Joyetech eGo Aio, Aramax Vaping Pen, Vaporesso Polar, diverse soiuri de Elf Bar cu arome fructate, dulci, mentolate, mininarghilele, clasificate după numărul de pufuri, după concentrația de nicotină, după design (elegant, cu finisaje fine, discrete, slim, luxoase). Pentru toate gusturile, pentru toate buzunarele (cât privește forma, căci prețul mi se pare înspăimântător) și pentru toate vârstele, deși legal sunt interzise minorilor. Curiozitatea mea pentru fumatul modern a plecat de la segmentul consumatorilor adolescenți, dar merge, firesc, spre resursele lor financiare (cred că doar banii de la colinda de Crăciun nu sunt suficienți pentru a întreține acest viciu), spre iresponsabilitatea celor care le achiziționează copiilor aceste dispozitive (sigur, în situația în care nu și le pot cumpăra chiar singuri de la vânzătorii prietenoși) și spre uriașa rețea care le comercializează, stimulându-le interesul prin zeci de reclame pe care le poți accesa cu un simplu click. În spatele copiilor sunt adulți care, din interes comercial, din nepăsare, dintr-o lipsă a responsabilității sociale pe termen lung permit, încurajează, tac.

Dincolo de curiozitate – am înțeles de la elevii mei și am trăit, prin proprie experiență – este nevoia de a fi în grup, de a te declara apartenent, de a fi cool,  în centrul atenției, dincolo de limita vârstei, de regulamente și de interdicții. Nevoia de a fi popular este manifestarea cea mai directă a spiritului gregar al adolescenților și ea se măsoară în prietenii de pe rețele de socializare, în curajul postărilor nebunatice de pe platforme la modă, în atitudini voit sfidătoare față de cerințele comune ale părinților sau ale profesorilor. Cum răspundem noi, adulții, acestei nevoi? Interdicția este, clar, răspunsul greșit.

Adolescența e o vârstă a fumurilor și poate că e de datoria noastră să le arătăm copiilor că există multe feluri de fumuri și multe moduri de a fi celebru printre cei de vârsta ta. Strategia de marketing a distribuitorilor de țigări e foarte eficientă. Dacă i-am provoca să fumeze în grup, la pauza mare, câte o carte? Ar putea fi cu aromă de dragoste neîmpărtășită sau împlinită, cu iz de politică, de intrigă polițistă, cu gust de ceață psihologică, fructată, exotică, de aventuri. Ar fi unici, simpatici, toată lumea i-ar privi ca pe o ciudățenie locală, le-ar crește cota de popularitate, cred că ar fi cool. Poate fi o probă de curaj, căci, până la urmă, când ești adolescent și trăiești în limita grupului tău, îți trebuie mai mult curaj să nu fumezi decât să îți aprinzi o țigară. Discuția se rezumă doar la adolescenți. Maturitatea aduce libertăți, răspunderi, alegeri, asumări.

În timp ce meditam la această temă, a apărut provocarea domnului ministru ca marți, 15 februarie, de Ziua națională a lecturii, să citim la școală vreme de 15 minute, împreună cu elevii. Cred că e preț de o țigară. Nu pot spera decât că această inițiativă va deveni o dependență și că, între fumurile și cețurile adolescenței, va oferi alternative corecte!