Acasă

Cuvintele frânează ticăitul memoriei Coada lor se prelungește în stradă De claxoane e plină cutia toracică Interjecțiile se nasc pe parcurs Din despărțirea vocalelor pe

Sunt robul tău, Doamne! Din biserica de sfinți pe Pământ Zbor înalt spre cerul utopiilor noastre, Sunt liber să plâng peste mormintele goale Cenotaf. Mă

Castele de nisip, o lume printre valuri, Albastrul de azur prin mâini ce îl rostesc. Ascultă timpul azi, părtașe plânse maluri, Ne poartă ca un

Se leagănă culori de toamnă Dar vântului eu i-am promis În stânga mea să pun pe palmă Prin versuri, frunze, dor nescris. Eu am promis

Garoafe, garoafe, garoafe Privesc mâna în fuga-i ascunsă Tije de viață din mişcări unduitoare Pânza cea albă sub greutatea clipelor Lumina aleargă pe broderia petalelor

Din apă curge culoarea pe pânza de câmpie Râuri de alb din muntele vieții se scurg la vale În depresiunea de aer a norilor la

Sosirile întotdeauna plăcute, plecările mereu emoționante, Indiferent de mijlocul de transport sau haltele făcute Până la urmă geometria mişcării ne-a prins în unghiuri comune, Câte

De ultima dată s-au înmulțit casele celor nevăzuți, Mormintele ascultă forfota celor văzuți până seara când greierii traduc liniştea nopții în veşnicie Luminițele digitale au

Vapori de soare încapsulați în albastru, Sateliți minusculi deasupra mării, existență furtivă A primelor ore ale dimineții, câteva clipe de prospețime Stoarse dintr-o lămâie gigantescă,

Nu pot să plâng, doar urme,rânduri Le strâng buchet când soare nu-i Poeme îmbrăcate-n râuri Și spune-mi ce și spune-mi cui? Mai porți hotare de