
Spovedania
Mai am ceva a-ți spune, sfiosule duhovnic,Tu, surdomutul martor al morții și-al trăirii,Să-mi fii supremă taină și nenăscut ibovnicDin lumi îndepărtate, un glas al izbăvirii.

Spovedania
Mai am ceva a-ți spune, sfiosule duhovnic,Tu, surdomutul martor al morții și-al trăirii,Să-mi fii supremă taină și nenăscut ibovnicDin lumi îndepărtate, un glas al izbăvirii.
Citește de actualitate

Drept legitim la protest sau conflict social fără ieșire?
Joi, 12 Martie 2026, Belgia s-a confruntat cu o nouă grevă generală, un episod devenit oarecum parte din peisajul unei societăți care își definește revoltele

Arta – dimensionalitatea unei emoții
Există mai mult decât se vede.Există ceva în intuiția noastră fluidă, unică. O expansiune a simțurilor care ne domină gândurile și se concentrează pe alchimie,

Moltbook – Facerea lumii 2.0 sau Cum a devenit Dumnezeu programator
Imaginați-vă o piață imensă invadată nu de ființe umane, ci de Automiți și Cipheri, prezențe invizibile care pâlpâie între coduri și focuri virtuale de artificii,

Duet Poetic de autor
În Prima zi a fost iubirea,au fost și ceruri, au fost ploi,apoi, a fost nemărginirea,în doruri, stele, vis cu noi. A Doua zi, poteca lumiicoborî

GÂNDURI cu LICENȚĂ
Refuz să cred că mintea mi-e bolnavăCând mă gândesc, constant, la manuscriseȘi-n loc s-arunc în foc file din pleavă,Le sechestrez într-un seif de vise. Visez,

Iluzii de Vânzare
Iluzii de vânzare! Am multe. Mi-au rămas.Sunt ale mele toate. Sunt toate de pripas.Le simt și nu le simt. Le cert adeseori.Le cert cum ceartă
cele mai citite articole ale noastre

Drept legitim la protest sau conflict social fără ieșire?
Joi, 12 Martie 2026, Belgia s-a confruntat cu o nouă grevă generală, un episod devenit oarecum parte din peisajul unei societăți care își definește revoltele

Arta – dimensionalitatea unei emoții
Există mai mult decât se vede.Există ceva în intuiția noastră fluidă, unică. O expansiune a simțurilor care ne domină gândurile și se concentrează pe alchimie,

Moltbook – Facerea lumii 2.0 sau Cum a devenit Dumnezeu programator
Imaginați-vă o piață imensă invadată nu de ființe umane, ci de Automiți și Cipheri, prezențe invizibile care pâlpâie între coduri și focuri virtuale de artificii,

Duet Poetic de autor
În Prima zi a fost iubirea,au fost și ceruri, au fost ploi,apoi, a fost nemărginirea,în doruri, stele, vis cu noi. A Doua zi, poteca lumiicoborî

GÂNDURI cu LICENȚĂ
Refuz să cred că mintea mi-e bolnavăCând mă gândesc, constant, la manuscriseȘi-n loc s-arunc în foc file din pleavă,Le sechestrez într-un seif de vise. Visez,

Iluzii de Vânzare
Iluzii de vânzare! Am multe. Mi-au rămas.Sunt ale mele toate. Sunt toate de pripas.Le simt și nu le simt. Le cert adeseori.Le cert cum ceartă
ARTICOLELE NOASTRE
- TOATE
- Actualitate
- Alegorie
- Artă populară
- Arte plastice
- Arte vizuale
- Cultură
- Dezvoltare personală
- Drept
- Economie
- Editorial
- Educație
- Eseistică
- eseu
- Eveniment artistic
- Eveniment cultural-artistic
- Fără categorie
- Film
- Filosofie
- Geografie
- Idei
- Inteligența Artificială
- Interviu
- Istorie
- jurnal de călătorie
- Lingvistică
- Literatură
- Literatură pentru copii
- Lumea animalelor
- Lumea satului românesc
- Mitologie
- Muzică
- Poezie
- Politică
- Premii, Mențiuni speciale Timpul Bruxelles
- Proză
- Psiho-pedagogie școlară
- Psihologie
- Recenzii
- Reflecții
- Religie
- Sănătate
- Social
- Spiritualitate
- Știință
- Științe ezoterice
- Teatru
- Texte bilingv
- Texte bilingve
- Texte în limba franceză
- Tinere talente literare
- Tradiții. Folclor
- Turism
- Zi comemorativă
- zi festivă

Spovedania
Mai am ceva a-ți spune, sfiosule duhovnic,Tu, surdomutul martor, pecete a trăirii,Să-mi fii supremă taină și nenăscut ibovnic,Din lumi îndepărtate, un glas al izbăvirii. La

Din Tainele Copilăriei
autor: prof. Gabriela-Cerasela Bechețeanu, distinsă cu Premiul I-secțiunea Eseu, la concursul Lumină și Culoare 2023, pentru lucrarea Tradiții și Obiceiuri Pascale Copilăria este cea mai

Câte fortuni în lume sunt, toate omului a le trage îi este
Preambul Dimitrie Cantemir (supranumele Cantemir, dat tatălui, are origini turcice de tip câpceac-ibero-caucazian și ar fi fost atribuit de unii cercetători istorici onomasticului Temir Khan

În pași de dans, la braț cu un Goblin
În transele mele călătoare, mă văd fluture, dansând pe muzici cu soare și, pe culoare, zburând.Pe aripi de vânt, mă las dusă de gând, plutind,

Badea Onisâm
Badea Onisâm mă așteaptă în poartă.-Bună ziua, bade Onisâme! Ai vreme să-mi mai spui ceva povești, din copilăria dumitale? De-atunci, de când erai cioban, la

Abia atunci…
autor – Sanja Tiberian S-a luminat de licurici grădinaŞi florile din iarbă s-au aprins,Din cerul tot, se prăbuşea lumina,Când au venit, Iisuse, şi Te-au prins.

Când vine Paștele
Când vine Paștele, trăim,Ne închinăm, întinerim.Ne este sufletul un înger-steaȘi ochii – fructe verzi, cu zeamă grea. Când vine Paștele, plutimPe Marea Cinstei, și iubim.Suntem

Străduință
Mă străduiesc, neliniștit,scriu versuldespre constelații,din veșnicie ticluit,cu visul meu,visat în rații. Scriu visu-n dorurile crunte,fac șanțuri,riduri pe figură,ești anotimpul meu cu fructe,prelins sărut, pe a

Concursul
Rareș e un băiat înăltuț, frumușel, cu niște ochi albaștri, pătrunzători, cum rar vezi. S-a întors din străinătate, împreună cu familia, în locurile în care

SCRISOAREA – versuri sinistre
Miroase a colivă și-a praf de lumânareÎn camera din care plecat-ai înspre zei,Și ți-a rămas doar umbra, umbrela și-o scrisoare,Că n-ai avut a cere, nici

Suntem doar ceea ce putem fi, însă, putem fi numai ceea ce înțelegem
Citisem, undeva, odată:„Dacă o altă femeie îți fură bărbatul, las-o să-l păstreze! Un bărbat care iubește, nu poate fi furat.”…Știu și eu?!Dar dacă ești chiar

Aripi Frânte
Într-o zi, îmi voi întinde din nou aripile;Mă voi înălța deasupra cerului albastru… atât de albastru,Ca o pasăre care cântă blândUn cântec al libertății. Și

Povești din sat: „Rătăceam într-o grădină…”
Chipul mătușii mai lăsa să se vadă, la cei 80 de ani ai săi, multe dintre trăsăturile frumoase ale femeii blânde, vesele și bune la

Ție, Patria mea!
Chip de lut întors spre fereastră,Spre o lume și neagră, și-albastră;Chip de lut întors spre zenit,Spre un cer pustiit, părăsit;Chip de lut cu speranțe deșarte,Cu

Căsuța cu Cărți
Căsuța cu cărți este un proiect inițiat în America. În orașul nostru, a ajuns la începutul lunii martie și a fost amplasată în Parcul copiilor.

Un accident cu noroc (II)
… Înaltă, deșirată, sprijinindu-și anii mulți într-un toiag, țața Tia o primi ca pe un copil pierdut, găsindu-și după veacuri drumul către casă.-Porți numele boieroaicei

Un accident cu noroc (I)
Crinolinele femeilor angrenate în dansul săltăreț i se învârteau pe dinaintea ochilor într-un vârtej nebunesc, făcând-o să se întrebe dacă a uitat ea cum se

Den goda viljan, un deceniu din povestea familiei lui Ingmar Bergman
Den goda viljan – The Best Intentions, 1992, cu o durată de 180 de minute, este o dramă suedeză regizată de scenaristul danez Bille August,

Beti
Text de Liliana Elena Simion – autoare premiată în cadrul concursului tematic Miss Lizzi, un concurs organizat de Elena Toma, în parteneriat cu Timpul Bruxelles

Câte râuri…
Câte râuri am curs să te caut în mare,alergare și patimi cu doruriosânde,din rouă în carne, pe străinăcărare,în tainele care râvnescîntr-o pâine. Câte râuri de

Juste le Ciel – mai mult decât o expoziție de artă
Amplasată în Saint Gilles, rue de l’Hôtel des Monnaies 107, Pierre Papier Ciseaux este o asociație culturală independentă, creată de Valérie Provost, psiholog, artist plastic

Nu trăi după tipare!
Trăim prin tipare…. Ne naștem, urlându-ne dreptul la viață, unici, fără grija zilei de mâine. Ca, apoi, să fim prinși în creuzetul vieții…Murim interior prea

Un miraculos Paradis Terestru
Se numea Dalia.Doar că eu, chiar de la prima întâlnire, în timp ce se prezenta scuturându-mi brațul cu putere, am intuit că delicatul său nume

În reflectoarele Timpului (2) – Miracolul unei povești
Care este miracolul unei povești? Putem deconstrui bariere, fără să ne ascundem în buncărele noastre ideologice.Miracolul unei povești ne oferă puterea înțelegerii, a sensului și

Pulbere de gânduri, pe rafturile Timpului…
În mansarda gândurilor, magia se împleteşte cu rumoarea nedescătuşată a libertaţii viselor; nu am preş la intrare, de aceea, cheia ruginită tronează în mâna fiecărui

În reflectoarele Timpului (1) – Visul unei pagini
Între lumile cerului și ale pământului, ce suntem, dacă nu un atlas al poveștilor pe buzele timpului?!Iar toate aceste povești nu sunt altceva decât peisaje

Purificare
versuri de VASILE DAN MARCHIȘ Mai imprevizibilă ca oricând, muza m-a întâmpinat astfel:”Dacă prima formă de a muri liniștit și împăcatnu reușește nimănui,va reuși a

Ultimul cartuș se trage întotdeauna cu mâinile curate
motto: Viața curge și ne duce cu ea, iar visele, de multe ori, se strecoară prin cele mai tainice sinapse ale sufletului, neașteptatul neîntâmplat luându-ne

Dacă Îngerii Gardieni mi-ar cere să le cânt, ca să-mi deschidă Porțile Raiului, i-aș înduioșa cu o doină de-a noastră
E aproape dezonorant să primești o invitație la un concert, și să trebuiască, apoi, să cauți pe Google numele artiștilor care-l vor susține. Mai ales

Două Apusuri
Suntem două apusuri uimiterotund,lăsate într-o toamnădrept vină,răsărituri curbate sub visul zălud,nătânge tăceri… o cortină. Suntem două apusuri din oretăcute,rotiri peste drumuriși ape,lumini împletite de vise
